Imprimă această pagină
Vineri, 18 Octombrie 2019 00:00

ZILE LIBERE 2020: Câte minivacanțe vor avea românii anul viitor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii vor avea 15 zile libere în anul 2020, sărbători legale, dintre care 11 vor pica în timpul zilelor lucrătoare.

Astfel, primele zile libere din 2020 sunt pe 1 și 2 ianuarie. Dacă Guvernul va hotărî ca vineri, 3 ianuarie, să fie zi liberă, românii se vor bucura de o minivacanță de 5 zile chiar după Revelion.

Și ziua de 1 martie ar putea deveni zi liberă, ținând cont că Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii.

„Sărbătoarea populară a Mărţişorului marchează începutul anului agricol, odată cu sosirea primăverii, şi este asociată unor obiceiuri străvechi din aria carpato-balcanică întâlnite la români„, se arată într-un proiect legislativ inițiat la Senat.

În plus, Ministerul Muncii va acorda alte două zile libere legale pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Alte minivacanțe în 2020, luând în considerare și zilele de weekend: în ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române (3 zile), în aprilie, de Paști (4 zile), de 1 Mai (3 zile), de 1 iunie (3 zile), de Rusalii (3 zile), de Sfântul Andrei și 1 Decembrie (4 zile) și Crăciunul (3 zile).

Zile libere 2020. Sărbători legale anul viitor

1 ianuarie – miercuri – Anul Nou
2 ianuarie – joi – A doua zi după Anul Nou
24 ianuarie – vineri – Ziua Unirii Principatelor României
17 aprilie – vineri – Vinerea Mare
19 aprilie – duminică – Paște (ortodox)
20 aprilie – luni – A doua zi de Paște (ortodox)
1 mai – vineri – Ziua Muncii
1 iunie – luni – Ziua Copilului
7 iunie – duminică – Rusalii
8 iunie – luni – A doua zi de Rusalii
15 august – sâmbătă – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – luni – Sfântul Andrei
1 decembrie – marţi – Ziua Marii Uniri
25 decembrie – vineri – Crăciunul
26 decembrie – sâmbătă – A doua zi de Crăciun

În 2019, românii au avut la dispoziţie tot 15 zile libere, dintre care unele grupate cu weekend-ul în minivacanţe.

Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end. În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității. Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.

De anul viitor, Guvernul va publica toate zilele libere acordate conform Codului muncii, fără posibilitatea ca, ulterior, pe parcursul anului, să revină asupra datelor cu ordonanțe de urgență, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților.

Citit 8146 ori