Marți, 23 Aprilie 2019 03:00

Poliţiştii continuă activităţile preventive în cadrul programului ”Şcoala Siguranţei Tedi”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor reprezintă şi în acest an una dintre prioritățile Poliției Române şi implicit ale poliţiei doljene.

 

art 230419 04

Pe parcursul anului şcolar 2018-2019, poliţiştii rutieri şi de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj derulează activităţi de informare şi prevenire, în cadrul programulului ”ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI”, aflat la a IV-a ediţie şi care vizează creşterea gradului de siguranţă a copiilor.

Evaluarea calitativă a activităţilor desfăşurate în cadrul ediţiilor anterioare ale programului ”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI” a reliefat buna colaborare dintre poliţişti şi cadrele didactice, interesul acestora pentru continuarea şi extinderea activităţilor, precum şi dorinţa copiilor de a afla cât mai multe informaţii despre siguranţa lor.

Programul”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”, destinat prevenirii victimizării elevilor, se desfășoară în baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Educației Naționale și firma Maspex România SRL, care a creat o platformă online cu informaţii despre program, a tipărit materialele de susţinere şi urmează a acorda premii elevilor ce vor organiza activităţi deosebite pe această temă.

Programul constă în organizarea unor ore de informare preventivă şi a unor evenimente interactive, de interes pentru copii, pe teme privind siguranţa în diverse contexte: la şcoală, acasă, pe stradă şi în vacanţă.

Activităţile sunt susţinute de către cadrele didactice care s-au înscris voluntar în program şi de poliţiştii de prevenire şi rutieri. La nivelul judeţului Dolj s-au înscris în acest proiect 27 de unităţi de învăţământ iar până în prezent au fost desfăşurate 13 activităţi în cadrul proiectului, la care au participat peste 300 de elevi.

Copiii au discutat cu poliţiştii rutieri şi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii despre măsuri de prevenire pe diverse teme: siguranţă rutieră, siguranţa în şcoală şi pe stradă, siguranţa în mediul online, comportamentul preventiv în situaţii de risc şi modul de apelare al numărului de urgenţă 112.

Activităţile informativ-preventive vor continua până la sfârşitul anului şcolar şi în celelalte şcoli înscrise în program, la finalul programului copiii urmând a fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Citit 1434 ori Ultima modificare Luni, 22 Aprilie 2019 21:17

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
893732

Autentificare