Miercuri, 17 Aprilie 2019 03:00

Focare de varicelă în Olt

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la începutul anului în curs și până în prezent, nu mai puțin de șapte focare de varicelă  au fost instituite în colectivități de învățământ preșcolar și școlar din Olt.

În Slatina au fost declarate patru focare. Cele mai multe cazuri, respectiv 42 de îmbolnăviri, au fost înregistrate la Colegiul Național „Ion Minulescu”, urmat de Grădinița cu Program Prelungit nr. 5, unde s-au îmbolnăvit 41 de copii, de Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă”, cu șapte cazuri și de Colegiul Național „Radu Greceanu”, cu cinci cazuri.

Și la Balș au fost declarate două focare: la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – 17 cazuri, și la Liceul „Petre Pandrea” – 5 cazuri.

Ø  Rusanesti = De asemenea, un focar a izbucnit și la Școală Gimnazială Rusănești, unde opt copii s-au îmbolnăvit. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt, șase focare sunt încă în evoluție și doar unul a fost declarat închis  focare în evoluție + 1 focar declarat închis în dată de 15.04.2019

„Numărul de cazuri de îmbolnăviri însumate este de 125. Toate cazurile au fost izolate la domiciliu, cu forme ușoare de boală”, susțin specialiștii DSP.

În vederea limitării extinderii îmbolnăvirilor, instituția a dispus izolarea la domiciliu a tuturor cazurilor bolnave și suspecte, supravegherea clinico-epidemiologică a colectivității de către cabinetul medical școlar, sub îndrumarea tehnică a specialiștilor de la DSP, curățenia și dezinfecţia curentă, aerisirea, respectarea pauzelor minime necesare între ore, evitarea contactelor cu restul colectivității și triajul epidemiologic efectuat zilnic de către cadrele sanitare, la intrare în colectivitate.

Deși varicela face parte din categoria bolilor prevenibile prin vaccinare, în România vaccinarea antivariceloasă nu este inclusă în Programul Național de Imunizări. În general, boala evoluează în focare de colectivități preșcolare și școlare, se arată într-un comunicat emis de DSP Olt și preluat de olt-alert.ro.

Citit 1407 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905379

Autentificare