Joi, 16 Mai 2019 03:00

Ofițer ISU Gorj, avertizat de poliție pentru comportament violent și injurii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au în cercetare, pentru a doua oară în decurs de o lună de zile, o plângere penală pentru violență la adresa fostei soții pe numele unui ofițer ISU Gorj. Prima plângere penală s-a finalizat cu un avertisment scris pentru angajatul acestei instituții din municipiu, căruia i s-a indicat să-și îndrepte comportamentul față de fosta soție și față de copilul minor, în fața căruia acesta s-ar fi manifestat violent. Ultima plângere penală pentru jignirile aduse fostei neveste, telefonic, a fost înregistrată marți la Poliția Municipiului Târgu-Jiu.

Nu este pentru prima dată când probleme ofițerului Cornel Bărdulete ajung pe masa comandatului ISU Gorj, Augustin Malacu, care însă, în mod șocant, nu a luat nicio măsură cu subalternul său, ci chiar l-a protejat. Asta, deși pe numele ofițerului s-au înregistrat deja mai multe plângeri penale prin care se acuza, inițial, comportamentul său și al familiei sale la adresa fostei soții și a minorului încredințat de instanță mamei, cât, și recent la adresa comportamentul de condamnat al angajatului ISU, la adresa celor doi, manifestat în spațiul public.Mai exact, penultimul incident s-a petrecut cu o lună în urmă, în fața școlii unde învață copilul celor doi, ofițerul adresând injurii fostei soții în fața minorului și a instituției publice, de față cu martori, fără un motiv clar.

De altfel, în timpul răbufnirii în fața școlii, Bărdulete, îmbrăcat în uniformă, ar fi spart cu picioarele capacele de plastic de la roțile mașinii fostei soții.
Femeia s-a adresat în aceea zi poliției și a declarat, în scris, cele întâmplate, fiind însoțită la post de minorul șocat de cele întâmplate. Ancheta poliției în acest caz s-a finalizat recent, iar ofițerul s-a ales cu un avertisment scris care îl obligă la un comportament decent în societate.
Nu a înțeles însă nimic din avertismentul primit deoarece luni i-a adresat injurii la telefon fostei neveste, motiv pentru care s-a ales cu o nouă plângere penală.

Citit 2689 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
893714

Autentificare