Prima pagină

Prima pagină (1287)

Vineri, 02 Septembrie 2022 08:12

Se schimbă legea pensiilor!

Guvernul intenționează să modifice semnificativ, printr-o Ordonanță de Urgență(OUG), legislația în domeniul pensiilor administrate privat, după cum Economica anunța în premieră. Una dintre schimbări a trecut aproape neobservată, deși are o importanță semnificativă, mai ales pentru moștenitorii celor care cotizează în prezent în sistemul de pensii private. 

#energiapentrubine a tuturor concurenților de la Maratonul Olteniei 2022 va susține misiunile a 3 cauze sociale astfel:

7.997 euro donați Fundației Renașterea care va asigura în comunitatea vâlceană teste gratuite Babeș – Papanicolau în cadrul unei unități de diagnostic mobil; 

9.237 euro donați organizației Narada care va soluționa alerte educaționale în Oltenia, conform HartaEdu.ro;

4.918 euro donați Asociației Viitor Plus care va instala panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producători locali. Taxele de participare au fost dublate de CEZ. 

„PSD îi va proteja atât pe români, cât și companiile care produc în România pentru a rezista șocurilor produse de criza energetică! În urma insistenței noastre, Guvernul va adopta rapid soluțiile corecte care să apere populația și economia pe timpul iernii și să pună capăt lăcomiei noilor băieți deștepți din energie. PSD a insistat ca cetățenii să plătească în continuare, în această iarnă, prețuri plafonate la energie și gaze. La fel școlile, spitalele, căminele de copii și de bătrâni și alte instituții publice cu un rol social major. Așa cum au anunțat, astăzi, colegii mei Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, IMM-urile și firmele din industria alimentară sunt pentru noi o prioritate strategică, de aceea consumul acestora trebuie compensat în proporție de 85%”, transmite Marcel Ciolacu.

Constantin-Daniel Cadariu a anunțat un nou sprijin pentru turismul din țara noastră! Potrivit informațiilor transmise de ministrul Antreprenoriatului și Turismului într-o conferință de presă, este vorba despre 4 acțiuni importante Ministrul Antreprenoriatului și Turismului a explicat într-o conferință de presă că autoritățile vor veni cu un nou sprijin pentru mediul de afaceri și turismul din România.

Mamele vulnerabile din punct de vedere social, care au copii cu vârsta mai mică de 3 luni, au dreptul, conform OUG 113/2022, la câte un tichet social în valoare de 2.000 de lei. Acesta se acordă o singură dată pentru un singur copil și poate fi folosit la achiziționarea de produse pentru bebeluși și mămici. 

Guvernul anunță schimbări majore în ceea ce privește obținerea permisului de conducere. Una dintre ele se referă la faptul că instructorul auto va putea participa la examenul practic. Cele două probe, teoretică și practică, vor putea fi date oriunde în țară, indiferent de adresa de domiciliu. 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat, duminică seară, că pensiile mici și salariile minime vor crește în perioada următoare. „Trebuie să apărăm puterea de cumpărare”, a spus social-democratul. 

Schema de plafonare şi compensare a facturilor va rămâne în vigoare până la 31 martie, iar supraimpozitarea va fi aplicată pe întregul lanţ din energie, nu doar pentru producători, a afirmat, miercuri, ministrul Energiei, Virgil Popescu, în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

În aceste zile, la nivelul Executivului se lucrează la o nouă Ordonanță de Urgență care ar aduce schimbări în piața de energie. Nu există încă un draft al noii reglementări, dar, consultând mai multe surse din piață, am aflat cam ce ar dori Guvernul să modifice. Situația însă se poate schimba de la o zi la alta, în funcție de rezultatul discuțiilor. 

Românii care sunt dornici să ajungă pe litoral au parte de o veste bună. Ei pot avea parte de vacanțe ieftine la mare în România. În foarte scurt timp va începe programul "Litoralul pentru toți" 2022. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să ajungă la malul Mării Negre. 

Miercuri, 24 August 2022 10:38

Salariul minim se majorează din 2023!

Salariul minm va creşte de anul viitor, anuntul vine de la Ministerul Muncii. „În acest moment salariul minim este de 2550 de lei. Una din măsurile care au făcut parte din pachetele economice și sociale pe care le-am impelmentat a fost și punerea la dispoziție a unei măsuri către mediul privat, o majorare a salariului minim brut garantat în plată cu valoarea de 200 de lei. Să ajungă deja la 2750 de lei, cu mentiunea că acei 200 de lei sunt net și nu vor fi taxați de statul Român și nici impozitați”, a anunțat Marius Budăi în direct la un post tv. 

De 10 ediții, Maratonul Olteniei creează atmosfera de sărbătoare, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea în cele 2 zile de concurs. Tabloul aniversar va fi completat cu zone de divertisment pentru toate vârstele.

Vești de ultimă oră despre vârsta de pensionare. Cei care vor să se pensioneze trebuie să fie la curent cu toate aceste reguli. Mai exact, în cazul în care a fost realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, există câteva reduceri în ceea ce privește vârsta de pensionare.

O hartă uşor de folosit, pe care o pot accesa gratuit toţi românii şi care a fost realizată de o singură persoană, constituie un instrument vital pentru milioane de români. Ce informaţii se pot afla prin intermediul site-ului respectiv? Ce risc seismic are blocul în care locuieşti? Există o hartă care te informează despre acest pericol

Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a convocat prima reuniune a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie, mecanism de lucru constituit astăzi, coordonat la nivel de Prim-ministru. „

Angajații din România care vor intra în concediu de creștere a copilului vor primi mai multe zile de concediu de odihnă. Această decizie, așteptată de foarte mulți părinți care doresc să petreacă mai mult timp cu cei mici, vine la pachet și cu câteva reguli care trebuie respectate.

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, marţi seară, că Autostrada A1, tronsonul Sibiu-Boiţa, probabil va fi deschisă în decembrie, întrucât stadiul fizic al lucrărilor este 80%.

Miercuri, 17 August 2022 08:38

Legea Pensiilor se schimbă complet!

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a oferit noi detalii despre viitoarea lege a pensilor din România. „Lucrez și cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială în contractul de asistență”, a spus luni social-democratul. 

Vești bune de la Guvernul României! Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că la nivel de Comisie Europeană a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru Măsura 4.1.1., prin care se vor acorda 358 milioane de euro pentru refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor.

Este un risc uriaş pentru România! Anunţul nu este o glumă şi a venit chiar de la Guvern. Mai exact, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a tras semnalul de alarmă asupra pericolului reprezentat de fenomenul deşertificării, în special pentru zona de sud a României.

„Am încheiat recoltatul la grâu în toată țara și avem producția necesară pentru consum intern și pentru export. Cifra exactă o voi comunica săptămâna viitoare atunci când am pe masă toate informațiile autorizate, în sensul transmiterii acestora pe bază de semnătură”, a declarat Petre Daea.

De la 1 ianuarie 2023 va exista un plafon lunar de încadrare pentru veniturile extrasalariale acordate angajaților. Statul impune o impozitare excesivă a veniturilor din salarii, dar lasă câteva ”portițe” legale pentru ca angajatorii să poată evita impozitele pe muncă. 

Marți, 09 August 2022 09:29

După caniculă vine potopul!

ANM a anunțat ce ne așteaptă în următoarea săptămână. După zilele caniculare, urmează condiții meteo de instabilitate atmosferică în mare parte din țară. 

Vineri, 05 August 2022 08:37

Zile libere de Sf. Maria

Românii vor avea parte de o nouă minivacanță de trei zile în luna august cu ocazia serbătoarei Adormirii Maicii Domnului, zi liberă conform Codului Muncii. În cazul în care sunt nevoiți să muncească, salariații trebuie să beneficieze de comensații. 

Un comunicat transmis recent de autorități arată că următoarele carduri vor fi alimentate cu suma de 250 de lei. Se întâmplă în ziua de 8 septembrie. 

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135324

Autentificare