Marți, 29 Ianuarie 2019 19:08

Acționarii de la Pandurii, “susținuți” de Progresul București!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situație tragi-comică în procesul în care Pandurii a reușit în primă instanță să obțină circa 2 milioane de euro de la acționarii care nu și-au mai achitat obligațiile fiscale de ani de zile. Asociația Sportivă Fotbal Club București, reprezentată prin Napoleon Tudor Spartacus Iacov, a depus o cerere de intervenție accesorie în favoarea Consiliului Local și a Consiliului Județean Târgu Jiu pentru a solicita anularea deciziei prin care Tribunalul Gorj i-a obligat în vară pe acționarii cu datorii să își achite restanțele față de clubul gorjean.

Iacov are un frate care în trecut și-a încercat șansele la șefia Federației Române de Fotbal, el fiind și cel care a reclamat actuala echipă din fruntea FRF la DNA pentru presupuse ilegalități. În procesul acționarilor de la Pandurii, Iacov a susținut la Curtea de Apel Craiova, la termenul de miercurea trecută, că gruparea gorjeană nici nu ar trebui să existe de fapt, fiind înființată ilegal.
 Clubul are aproape 70 de ani de existență, iar patronul de la Progresul București a încercat să îi convingă pe judecători că nici sindicatele miniere nu ar avea voie să se implice în activitatea sportivă, și nici Consiliul Local sau Consiliul Județean. Practic, autoritățile locale au încercat să scoată castana din foc printr-un astfel de artificiu, dar instanța din Bănie a respins solicitarea lui Napoleon Tudor Spartacus Iacov, procesul urmând să continue luna viitoare, fiind șanse mari ca la începutul primăverii magistrații să dea un verdict definitiv, prin care să fie stabilit clar dacă acționarii sunt sau nu buni de plată.

Citit 2077 ori