Sâmbătă, 06 Aprilie 2019 03:00

Acțiunea revocatorie

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

art 06.04.2019 06

Acțiunea revocatorie, sau acțiunea pauliană cum era numită în dreptul roman, este un mijloc de protecție prin care creditorul poate acționa împotriva debitorului care urmărește să îi prejudicieze interesele acestuia. Sediul materiei este în art. 1562 – 1565 Cod c

ivil. De regulă acest mijloc de protecție, este cel mai adesea folosit atunci când debitorul unei creanțe certe, lichide și exigibile, înstrăinează cu titlu oneros sau gratuit, un bun din activul său, cu scopul de a împiedica creditorul să se îndestuleze din el. Prin acest mecanism, debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.

Creditorul pentru a contracara acțiunea frauduloasă a debitorului său, dacă întrunește condițiile legii, poate cere anularea sau inopozabilitatea actelor debitorului, până la concurența creanței sale.

Din economia prevederilor legale, se reține că, pentru a fi promovată o acțiune revocatorie de către un creditor fraudat de debitorul său, trebuie îndeplinite următoarele condiții. (a)  Existenta unui prejudiciu cauzat creditorului, dovedit prin înscrisuri sau orice mijloc de probă. (b) Creanța creditorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila și anterioară actului atacat. (c) Actul juridic atacat sa fi fost încheiat in frauda intereselor creditorului (Fraus omnia corrumpit), care trebuie să probeze că debitorul a acționat în scopul creării stării de insolvabilitate și drept urmare, există riscul ca averea debitorului să fie diminuată și astfel creditorul să suporte insolvența datornicului, care evident a urmărit acest lucru. (d) Complicitatea tertului dobanditor la frauda debitorului (Consilium fraudis) conditioneaza admiterea actiunii si consta in cunoașterea consecintelor actului încheiat, anume insolvabilitatea debitorului. 

Conditia complicitatii tertului, este ceruta la actele cu titlu oneros, in timp ce la cele cu titlu gratuit ea nu este ceruta. În dreptul roman, din condiții de echitate, a fost statuat un principiu, potrivit căruia, este preferabil acela care luptă pentru evitarea unei pagube, în raport cu cel ce luptă pentru un câștig.Din enunțul prevederilor art. 1565 alin. 1 NCC, rezultă caracterul personal al acțiunii, ea profitând doar creditorilor care au promovat-o sau au intervenit într-un proces deja promovat. În funcție de creanța (privilegiată, chirografară, etc) avută de fiecare creditor în parte, ce a intentat acțiunea sau a intervenit în ea, sumele obținute vor fi împărțite între aceștia.

Principalul efect al acestei acțiunii, este că actul fraudulos încheiat de către debitor, este declarat inopozabil față de cei ce au promovat acțiunea .

Desființarea actului, se face în limita creanței creditorilor, situație în care, dacă prejudiciul cumulat al creditorilor este mai mic decat valoarea pe care o are obiectul actului, tertul poate pastra bunul primit, oferind creditorului plata creanței. Daca tertul a dobandit bunul printr-un act juridic cu titlu gratuit, el va restitui bunul creditorului. Subdobanditorii nu vor fi expusi desfiintarii actului decat daca ei la rândul lor au dobandit bunul cu titlu gratuit, de la un dobanditor anterior, indiferent de buna sau reaua lor credinta. Dacă dobânditorul a dobandit cu titlu oneros și a fost de rea credinta, știind că creează sau mărește starea de insolvabilitate sau actul încheiat cu acesta este simulație, consecința este identică.

In raporturile cu debitorul, actul desfiintat ramane valabil incheiat, desfiintarea operand doar in raporturile dintre creditor si tert. Ceea ce excede platii creditorului, va rămâne terțului, care va putea regresa împotriva celui de la care a dobândit (debitorul). 

Dacă există și alți creditori, care nu au intervenit în proces și nu au promovat acțiunea pauliană, față de aceștia soluția instanței nu va produce nici un efect, deoarece bunul reintră în patrimoniul debitorului doar pentru îndestularea creditorilor care au promovat acțiunea sau au intervenit în aceasta.

Creditorul poate intenta acțiunea revocatorie, într-un termen de un an de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul din actul atacat. Termenul de un an este un termen de prescripție și este supus suspendării sau întreruperii în condițiile legii.

Citit 1376 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2019 21:35
Mai multe din această categorie: « Contractul de întreținere Ordinul de Protecție »