Joi, 13 Ianuarie 2022 04:44

Adrem și Energobit se alătură proiectului Ucenic Electrician

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adrem și Energobit se alătură proiectului Ucenic 

Electrician, desfășurat din 2016 de Distribuție Oltenia 

După aproape 6 ani de la debutul proiectului, Distribuție Oltenia atrage și alți Supereroi parteneri în proiectul Ucenic Electrician. Doi dintre cei mai importanți colaboratori  tradiționali, Adrem și EnergoBit vor îmbrăca mantia eroilor și susțin performanța celor 300 de elevi din proiect.

Ca urmare a colaborării, elevii și profesorii din program vor beneficia și de alte programe de dezvoltare personală, recunoscute la nivel internațional, prin colaborarea cu Fundația The Duke of Edinburgh's International Award România, în plus față de cele 4 ateliere deja incluse în proiect, desfășurate de Fundația Progress.

Ucenic Electrician 2022: Mai mulți parteneri, mai multă pregătire tehnică și mai mulți elevi în internship 

În calitate de Supereroi, partenerii ADREM și EnergoBit se alătură proiectului începând cu ianuarie 2022 și vizează sprijinirea elevilor din anul școlar 2021 – 2022.

Colaborarea dintre Distribuție Oltenia, ADREM  și Energobit  vine în sprijinirea domeniului electric care duce lipsă de specialiști dar și de oportunități de dezvoltare a tinerilor proaspăt ieșiți de pe băncile școlii.

În acest sens cei 2 parteneri vor asigura:

- ateliere de dezvoltare derulate alături de Fundația The Duke of Edinburgh's International Award Romania ,

- selectarea anuală a câte 4 Ucenici Electricieni/fiecare companie pentru stagiul de practică/angajare,

- implicarea și participarea partenerului în activitățile de practică: Clubul de practică, Trofeul Ucenic Electrician, etc.

„Misiunea noastră este de a produce un impact pozitiv în comunitate. Pentru că unde-s mulți puterea crește am decis să deschidem porțile proiectului și pentru alți agenți economici care sunt și ei viitori angajatori ai elevilor pe care programul Ucenic Electrician îi pregătește. Ne preocupă foarte mult dezvoltarea personală și profesională a tinerilor noștri, de aceea am lărgit sfera de pregătire prin aducerea unui partener educațional internațional în proiect (Fundația The Duke of Edinburgh) și extinderea zonelor de practică. Acum, prin activitățile desfășurate de Adrem și EnergoBit pentru Distribuție Oltenia, elevii vor avea acces și la o altă arie profesională, externalizată de noi colaboratorilor: montarea și demontarea unui contor, repararea echipamentelor electrice defecte, etc..”, Eugen Butoarcă, CEO Distribuție Oltenia.

„Credem că avem o responsabilitate față de cei care reprezintă viitorul industriei de energie,  să-i ajutăm să-și dezvolte capacitățile și să le oferim acces la o educație cât mai bună. Ne bucurăm să continuăm parteneriatul dintre Grupul Adrem și Distribuție Oltenia pentru programul Ucenic Electrician în care formăm viitorii specialiști de care țara noastră are atâta nevoie.”, Corneliu Bodea, CEO ADREM.

„Suntem întotdeauna deschiși spre inițiative care susțin comunitatea și încercăm să ne aducem aportul cum putem noi mai bine prin intermediul resurselor de care dispunem. Atât noi, în cadrul  EnergoBit, cât și Distribuție Oltenia, prin prisma acțiunilor pe care le desfășurăm, suntem ghidați de valori comune și căutăm să ne îndreptam sprijinul înspre proiecte din domenii precum sănătatea, educația, conservarea mediului și dezvoltarea locală, direcții extrem de importante în a construi un viitor mai bun, mai sigur, mai sustenabil.” Dept. de Marketing, EnergoBit

Ateliere cu recunoaștere internațională marca The Duke of Edinburgh’s Award

Acum, mai mult ca niciodată, tinerii au nevoie de resurse, de sprijin şi de cadrul necesar pentru a-şi dezvălui şi descoperi potenţialul. Este nevoie să fie rezistenţi la schimbare şi capabili să rezolve probleme şi să comunice eficient. Programul Award Fundației The Duke of Edinburgh's International Award Romania ajută tinerii să îşi formeze abilităţile de care au nevoie şi să descopere potenţialul lor, devenind pregătiţi pentru lumea de astăzi şi de mâine.

Fiecare participant în programul The Duke of Edinburgh’s International Award se înscrie la unul dintre cele trei niveluri:

Bronz

Argint

Aur

Şi îşi alege câte o activitate din fiecare dintre cele 4 secţiuni:

Abilităţi Personale;

Voluntariat;

Activităţi Fizice;

Aventură:

Proiect Rezidențial, doar pentru tinerii la nivelul de aur.

Cu sprijinul adulţilor pregătiţi, participanții îşi ating obiectivele de la fiecare activitate şi, la finalizarea nivelului ales, primeşte o recunoaştere publică în cadrul ceremoniilor de premiere, organizate la nivel local sau la nivel naţional, găzduită de MS Margareta, Custode al Coroanei Române.

“Fiecare oportunitate de a reuşi şi de a fi recunoscut este una care ar putea să schimbe viaţa tinerilor, de aceea sunt foarte fericită să fiu Patronul programului The Duke of Edinburgh’s International Award în România. În această misiune, atât Familia Regală cât şi eu însămi, vom fi partenerii programului implicaţi. Ceea ce face echipa Award este mai mult decât un ajutor de a construi vieţi – este un ajutor de a construi şi întări noile generaţii de care România are nevoie pentru propriul ei viitor.” Majestatea Sa Margareta, 

Custode al Coroanei Române” The Duke of Edinbrugh 

Noul an promite continuarea activității extracurriculare începută în 2021, care reprezintă un plus în formarea viitoarei generații de specialiști în domeniul energiei. Pentru mai multe detalii despre proiectul Ucenic Electrician accesați: https://ucenicelectrician.ro/.

Citit 1424 ori Ultima modificare Vineri, 14 Ianuarie 2022 16:49