Joi, 03 Decembrie 2020 00:00

Alegeri parlamentare 2020: Cum se vor desfășura în acest an

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alegerile din 6 decembrie vor fi la fel ca cele din 2016 prin scrutin de listă în baza Legii nr. 208 din 20 iulie 2015. Conform acesteia, numărul de parlamentari a fost redus, atât în ceea ce privește deputații, cât și senatorii.

Alegerile parlamentare din 2020 se desfăşoară, la fel ca în 2016, prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, în baza Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. După ce scrutinele din 2008 şi 2012 s-au desfăşurat printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul au fost uninominale iar acordarea mandatelor s-a făcut proporţional, prin Legea 208 din 2015 s-a revenit la scrutinul de listă.

De asemenea, prin aceeaşi lege, numărul de parlamentari a fost redus, ca urmare a modificării normei de reprezentare. Prin Legea 208/2015, norma de reprezentare s-a mărit de la un deputat la 70.000 de locuitori, cât era în vechea prevedere legală, un deputat la 73.000 de locuitori. La Senat, norma de reprezentare a fost mărită în noua lege de la un senator la 160.000 de locuitori, la un senator la 163.000 de locuitori. Efectul modificării normei de reprezentare a fost de scădere a numărului de senatori şi deputaţi aleşi în Parlamentul României.

Numărul de mandate pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4 (art. 5 din Legea 208/2015). Numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen.

Citit 4898 ori