„În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri pentru a adopta forma finală, după avizul Consiliul Legislativ”, a declarat președintele PNL.
„Se ştie că a venit abia în cursul zilei de astăzi avizul Consiliului Legislativ şi, procedural, chiar dacă nu există o modificare a legii bugetului de stat în urma avizului Consiliului Legislativ, trebuie practic adoptat bugetul în urma avizului Consiliului Legislativ.
Cel mai probabil, legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale de stat vor fi trimise în cursul zilei de mâine către Parlament, imediat ce vor ajunge la Parlament. Împreună cu doamna Anca Dragu, preşedintele Senatului, vom decide convocarea Birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului de dezbatere a celor două legi extrem de importante pentru România”, a adăugat Ludovic Orban.
De asemenea, președintele PNL subliniază că partidul susține bugetul în forma adoptată de guvern și nu va depune amendamente.
„În Biroul Executiv am luat decizia, în unanimitate, de a susține legea bugetului în forma în care va fi adoptată de guvern. Noi am formulat propuneri împreună cu colegii parlamentari și primari. Unele au fost adoptate, altele nu”, a conchis acesta.
Prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri
Orban a explicat și că Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă necesară pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri. Orban a precizat că a avut o discuţie în acest sens cu premierul Florin Cîțu.
„De asemenea, am mai avut o discuţie cu premierul, în care premierul m-a informat că există, în momentul de faţă, toate avizele, şi că Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă necesară pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri, e vorba de IMM Invest, IMM Factor, de Agri Invest, care, în urma deciziei Comisiei Europene de a prelungi cadrul temporar până la data de 31 decembrie 2021, şi noi avem posibilitatea de a prelungi toate aceste măsuri de susţinere a mediului de afaceri, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii”, a subliniat președintele PNL.