Miercuri, 12 Octombrie 2022 07:58

Cabinetele de familie pot deschide puncte secundare în mediul rural în aceeași localitate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cursul zilei de luni, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede ca medicii de familie să aibă puncte secundare de lucru și în mediul rural, în aceeași unitate administrativ-teritorială sau în alte unități unde numărul medicilor este scăzut.

Acest act normativ dorește să reglementeze și să completeze art. 75 din Legea nr. 95/2006, cel referitor la reforma din domeniul sănătății. Această modificare va duce la deschiderea mai multor puncte secundare ale cabinetelor medicilor de familie.„(…) cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază”, arată legea promulgată de șeful statului.

„Punctele de lucru pot fi deschise în mediul rural în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau în alte unităţi unde există deficit de medici stabilit de către o comisie organizată la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, alcătuită din: un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene sau al municipiului Bucureşti; un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau al municipiului Bucureşti; un reprezentant al colegiului judeţean al medicilor sau al municipiului Bucureşti”, stipulează actul normativ.

Citit 1493 ori