Joi, 04 Aprilie 2019 03:00

Comisia Europeană a aprobat peste 1,8 miliard euro pentru proiecte din România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisia Europeană (CE) a aprobat, marţi, fonduri în valoare totală de 1,835 miliarde de euro, dintre care un miliard de euro pentru modernizarea centurii rutiere a Bucureştiului, prin extinderea mai multor segmente ale acesteia, dublând benzile în ambele sensuri. 

Prin această investiţie se va sprijini şi construirea unei secţiuni de 51 de kilometri în partea de sud a noii autostrăzi orbitale a Bucureştiului.Tot în capitala României, alte fonduri europene de 97 de milioane de euro vor finanţa lucrări în cadrul întregii Magistrale 2 de metrou, incluzând linii noi şi material rulant.De asemenea, cu aproape 603 milioane de euro va fi reabilitat litoralul Mării Negre, iar proiectul include lucrări de consolidare a falezelor, reumplerea plajelor cu nisip, măsuri de conservare a biodiversităţii (recife artificiale şi repopularea cu specii marine), precum şi echipamente de monitorizare.

În plus, Uniunea Europeană (UE) va investi peste 135 de milioane de euro în sisteme mai bune de apă potabilă şi de ape reziduale în judeţul Timiş. Un număr de 15.000 de locuitori vor fi racordaţi la reţeaua de apă potabilă şi aproape 380.000 de oameni vor beneficia de apă potabilă de mai bună calitate.
În total, prin politica de coeziune, UE a alocat, marţi, fonduri în valoare de 4 miliarde de euro în 25 de proiecte de infrastructură de mare anvergură din zece state membre. Pe lângă România, pachetul de investiţii vizează Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia şi Portugalia. Proiectele acoperă o serie largă de domenii: sănătate, transporturi, cercetare, mediu şi energie. Combinate cu cofinanţarea naţională, investiţiile totale în cadrul acestor proiecte se ridică la 8 miliarde de euro.

„Aceste 25 de proiecte reprezintă tot atâtea exemple despre modul în care UE contribuie la îmbunătăţirea vieţii cotidiene a cetăţenilor noştri, de la o apă potabilă de mai bună calitate la transport feroviar mai rapid şi spitale moderne. În actuala perioadă bugetară, am adoptat 258 de proiecte de infrastructură de mari dimensiuni în valoare de 32 de miliarde de euro reprezentând fonduri UE; într-un fel, acestea sunt ambasadorii politicii de coeziune şi sunt mândră de fiecare dintre ele”, a spus comisarul pentru politica regională Corina Creţu.

Fonduri UE în cuantum de 33 de milioane euro vor finanţa construcţia unei conducte transfrontaliere de interconectare pentru gaze cu o lungime de 182 km între Komotini (Grecia) şi Stara Zagora (Bulgaria). Conducta este rezultatul unui proiect de interes european comun, contribuind la realizarea obiectivelor uniunii energetice. Sistemele de gaze ale celor două ţări vor fi conectate pentru prima oară, diversificându-se astfel sursele de energie din regiune şi sporindu-se securitatea energetică.
O sumă de 76 de milioane de euro finanţează modernizarea coridorului feroviar dintre Praga şi Pilsen. Lucrările includ căi noi sau reconstruite între Rokycany şi Pilsen, înjumătăţind durata călătoriilor pe acest segment şi sporind atractivitatea oraşului Pilsen în calitatea sa de centru economic regional. Apoi, aproape 75 de milioane de euro sunt investite într-o şosea între Nebory şi Bystřice, parte dintr-o conexiune importantă între autostrada cehă D48 şi autostrada slovacă D3.
În Turingia, la Jena, localurile Universităţii Friedrich Schiller vor fi reconstruite cu fonduri de aproape 84 de milioane de euro. Proiectul va finanţa construcţia a două clădiri: centrul de date al universităţii şi facultatea de matematică şi ştiinţe IT, de rezultatul acestor lucrări beneficiind 18.000 de studenţi.

Alţi aproape 135 de milioane de euro sunt investiţi în sistemul de telecomunicaţii „Syzefxis II”, care în cele din urmă va unifica întreaga reţea a administraţiei publice elene. Vor fi conectaţi la sistem încă 600.000 de funcţionari publici şi 34.000 de sedii suplimentare, rezultând astfel importante economii de scară şi servicii mai bune pentru populaţie.

Iniţiativa JASPERS (Asistenţă comună în vederea sprijinirii proiectelor în regiunile europene), reunind experţi independenţi care asistă administraţiile locale, regionale şi naţionale în pregătirea unor proiecte mari de infrastructură finanţate din fonduri UE, a jucat un rol important în fiecare dintre aceste proiecte, consiliind statele membre şi beneficiarii pe parcursul elaborării proiectului sau în etapa de evaluare a cererii de finanţare.

Citit 10738 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2019 22:14