Vineri, 31 Martie 2023 21:01

Cresc tarifele de distribuție a energiei electrice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ANRE a pus în dezbatere publică un proiect privind majorarea tarifelor de distribuție, care au fost practic înghețate în ultimul an. Deși stabilirea acestora este de resortul Autorității, Guvernul a făcut recent o tentativă de a le reglementa peste capul ANRE, care a dus la critici în piață. 

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei precizează că a efectuat calculele pentru tarifele de transport și tarifele de distribuţie ce vor fi valabile de la 1 aprilie 2023. ”Stabilirea acestora s-a realizat cu luarea în considerare a veniturilor ţintă iniţiale (calculate pe baza costurilor prognozate reglementate ale acestor servicii) şi a corecţiilor anuale aferente anului 2021, precum şi a ajustărilor venitului reglementat aferent anului 2023. O parte importantă din venitul reglementat aferent anului 2023 este reprezentată de costul cu achiziţia energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), care a înregistrat începând cu luna iulie 2021 o creştere semnificativă cauzată de creşterile abrupte de preţ din piaţa de energie electrică.” 

O altă prevedere importantă pentru companiile de distribuție a energiei electrice este aceea că costurile de capital corespunzătoare valorii recunoscute a costurilor capitalizate se includ în venitul reglementat al operatorilor pentru fiecare an din perioada de recuperare de 5 ani şi se recunosc ca o componentă distinctă în tarifele reglementate.

De ce sunt importante tarifele de distribuție a energiei electrice

Practic, tarifele de distribuție reprezintă prețul serviciului de distribuție a energie sau gazelor. Acest preț, care se reflectă în facturi, este fixat de ANRE. Metodologia prin care e stabilit implică și obligativitatea asigurării viabilității financiare a societăților de distribuție. Or costurile acestora au crescut din cauză că au fost nevoiți să cumpere la prețuri mari energia necesară pentru funcționarea rețelei de distribuție (CPT). Fără o creștere a tarifelor de distribuție și fără o recunoaștere a majorării costurilor cu CPT, distribuitorii riscă să meargă în pierdere. 

Limitarea pe care Guvernul voia să o impună, peste capul ANRE, ar fi însemna că autoritățile nu le vor recunoaște companiilor de distribuție cheltuielile făcute pentru extinderea rețelelor și pentru noi racordări. Și asta deși tot legea îi obligă să facă aceste cheltuieli. Conform ACUE, doar în 2022 s-au făcut investiții de 2 miliarde de lei în distribuția de energie electrică și de 1 miliard în cea de gaze. În plus, operatorii de distribuție au suplimentat deja bugetele de investiții, nu doar pentru extindere, ci și pentru integrarea surselor de energie regenerabilă sau integrarea electromobilității.

Or tot ANRE stabilește politica de investiții și direcțiile principale de investiții ale distribuitorilor, care depind de tarife, adică practic de încasările acestor companii. Iar vreme de un an de zile, din aprilie 2022, tarifele au fost înghețate, în contextul crizei energiei. 

Acum, ANRE a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea acestor tarife. Creșterile sunt între aprximativ 8% în Banat și Dobrogea și 30% în regiunea Muntenia Nord, astfel că tarifele variază între 234 și 338 lei/MWh. Autoritatea le recunoaște distribuitorilor prețuri ale ale energiei cumpărate pentru acoperirea CPT în jur de 1.000 de lei.

Potrivit informațiilor din piață, este sub prețul mediu la care s-a cumpărat energie în ultima perioadă. În august, pe piața spot s-a ajuns și la aproape 3.500 lei/MWh, iar media pe tot anul trecut a depășit 1.300 lei/Mwh. Or există luni când chiar și jumătate din energia tranzacționată în România este tranzacționată pe piața spot. 

Creșterea tarifelor nu va afecta consumatorii casnici, care plătesc oricum prețul maxim plafonat al energiei electrice. Singurii pentru care ar putea implica o majorare sunt cei care plătesc sub plafon. În momentul de față, date fiind ofertele furnizorilor consultate de wall-street.ro, singura categorie care ar putea fi afectată sunt abonații Hidroelectrica cu un consum peste 100 kWh. Dar nici ei nu au cum să plătească mai mult decât plafonul, deoarece acesta se aplică prețului final facturat, care include deci și CPT.

Citit 1610 ori