Creșterea semnificativă a prețului energiei electrice pe piețe va duce la o creștere considerabilă a prețurilor și pentru consumatorii casnici care au trecut în piața concurențială, în momentul în care contractele acestora vor expira și oamenii vor trebui să semneze noi contracte de furnizare. Pentru consumatorii care sunt în serviciu universal și decid să rămână așa, prețurile vor crește abia la 1 ianuarie 2022, pentru că actualul preț, stabilit la 1 iulie, este valabil șase luni, cel puțin potrivit reglementărilor de acum.
Creșterea facturii pentru fiecare consumator din concurențial în parte depinde de ce preț plătește acum și de ce ofertă va alege atunci când i se va termina actualul contract de furnizare și trebuie să semneze altul– de regulă contractele se încheie pe un an. Putem însă să vedem amploarea creșterilor de preț comparând cea mai bună ofertă a furnizorilor mari, valabilă în ultimele luni ale anului trecut, cu prețul de acum din acea ofertă, pentru a ne face o idee despre cu cât va crește factura. Amintim că, la finalul anului trecut, în contextul liberalizării, toți furnizorii mari (Enel, E.On, Electrica, CEZ) au fost obligați să trimită clienților o înștiințare cu cea mai bună ofertă concurențială la accel moment.
EnelCea mai bună ofertă pe care Enel a trimis-o clienților săi era ceea ce se cheamă Enel Simplu Anual. Ea presupunea atunci un preț al energiei active de aproape 0,33 lei/kWh, și era fără abonament. Acum, această ofertă a Enel vine cu un preț al energiei active de 0,46 lei/kWh, deci cu 13 bani/kWh mai mult, bani pe care i-ați plăti în plus dacă la reînnoirea contractului, care va avea loc în ultimele luni ale acestui an, ați alege același plan tarifar. Adică 13 lei în plus la o factură lunară de 100 kWh, fără TVA, sau 15,5 lei, cu TVA.
A doua cea mai bună ofertă trimisă de Enel era Enel Fix Online Salut, 0,23 de lei/kWh pentru energia activă și 0,19 lei abonament zilnic. Dacă la reînnoire ați alege aceeași ofertă (fără Salut, Fix Online simplu pentru că sunteți deja client Enel în concurențial) ați plăti, cel puțin pe baza ofertei de acum, 0,34 lei/kWh pentru energie și 0,35 lei/zi abonament. Deci, în plus, la o factură lunară de 100 kWh, ați plăti în plus 19 lei, cu tot cu TVA.
Electrica FurnizareElectrica Furnizare avea, pentru ultima parte a anului trecut, cea mai bună ofertă concurențială sub forma tarifului Stabil 30. Atunci, prețul energiei active era de 0,32 lei/kWh. Acum, aceeași ofertă vine cu un preț de furnizare de 0,39 lei/kWh. Deci, la o factură de 100 kWh, dacă acesta va fi prețul din noul contract, veți plăti în plus circa 8 lei, cu TVA. Această ofertă însă este valabilă, din datele companiei, doar pentru contractele încheiate până la finalul acestei luni, deci nu putem ști care va fi prețul din ultima parte a anului, când vă expiră vechiul contract.
CEZCEZ avea, în ultima parte a anului trecut, cel mai bun preț în oferta CEZ Eficient, care presupunea un preț al energiei active de 0,276 lei/kWh, la care se adaugă abonamentul de 0,32 lei/zi. Acum, în aceeași ofertă, prețul este de 0,31 lei/kWh, iar abonamentul zilnic este de 0,38 lei. La fel, acest plan tarifar este valabil pentru contracte încheiate până la finalul lunii septembrie, deci nu putem ști nivelurile pentru finalul anului, când vă expiră contractul. Deci, la o factură de 100 kWh, ați avea de plătit în plus circa 6 lei, cu tot cu TVA
E.OnÎn ultima parte a anului trecut, E.On avea drept cea mai bună ofertă concurențială fără abonament una denumită Start Electric. Cine a accesat-o, plătește un preț de circa 0,34 lei/kWh pentru energia activă, Dacă, la reînnoirea contractului, ar accepta același plan tarifar, acum prețul energiei active este de 0,42 lei/kWh. Scumpirea ar fi, așadar, de 9,5 lei, la o factură de 100 kWh.
Tot atunci, E.On informa clienții că mai are în ofertă și produsul Home Electric, un plan tarifar cu abonament. La acea vreme, prețul energiei active era de 0,265 lei/kWh, iar abonamentul zilnic era de 0,4 lei/loc de consum. Compania are și acum această ofertă, dar tarifele sunt altele: 0,345 lei/kWh, la aceeași valoare a abonamentului. Așadar, dacă, la prelungirea contractului, ați alege aceeași ofertă, la un consum lunar de 100 kWh, ați plăti în plus tot 9,5 lei.
Furnizorii amintesc că nu ei sunt principalii vinovați pentru creșterea prețurilorÎntr-un comunicat de presă recent, Asociația Furnizorilor de Energie (AFEER) arată că nu furnizorii trebuie făcuți responsabili pentru creșterea prețurilor la clienți, întrucât ei cumpără energia din piață, unde prețurile au crescut foarte mult. AFEER arată că furnizorii de energie electrică depun toate eforturile pentru ca majorările substanțiale de prețuri de pe piața angro să se resimtă cât mai puțin la consumatorii finali.
Precizări importante:
Calculele de mai sus sunt pur orientative, în practică puteți alege, atunci când vă expiră contractul, o altă ofertă decât cea din contractul care expiră, sau alta de la alt furnizor, textul de mai sus vă arată doar orientativ la ce să vă așteptați. De asemenea, prețurile de la momentul în care prelungiți contractul actual sau alegeți altceva pot varia față de cele prezentate în text.
Comparațiile nu includ și creșterea ușoară a tarifelor de rețea, care a avut loc la începutul anului, informează e-nergia.ro