Miercuri, 16 Ianuarie 2019 23:21

Dăncilă, Iohannis, Trump, Macron, notați. Borza: 10 pentru recunoașterea publică! - partea II-a

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

David Saranga nota 10  Pentru numirea în funcția de ambasador al Israelului în România. Joi și-a început mandatul la București. După o carieră diplomatică excepțională, începută în urmă cu 20 de ani tot la București - a fost consul în Statele Unite, precum și consilier pe politică externă al preşedintelui Israelului -, revine în România, țara de care, după cum însuși spune, nu s-a despărțit niciodată. De altfel, vorbește fluent limba română. Evident, România a mai câștigat un prieten. Ar fi bine pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, cu o țară extrem de influentă la nivel global, ca și președintele Iohannis să numească un ambasador al României la Tel Aviv. De doi ani, îl tot caută, dar încă nu l-a găsit.

Theresa May nota 7 

A suferit o înfrângere în Camera Comunelor, care a votat o rezoluție cu 303 voturi „pentru” și 296 „împotrivă” privind imposibilitatea implementării unui Brexit fără acord cu partenerii europeni nevalidat de Parlamentul britanic. Pe 15 ianuarie, vom avea votul decisiv în Parlament pe Brexit. Sunt din ce în ce mai multe voci care se opun Brexitului și cer un nou referendum. Părerea mea e că procesul este ireversibil, iar Marea Britanie va ieși la termen din Uniunea Europeană, adică la sfârșitului lunii martie, în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE.

Donald Trump nota 8 

E în război cu democrații care au preluat controlul Camerei Reprezentanților. Niciun compromis nu pare să se întrevadă între Trump, care doreşte finanţarea cu 5,7 miliarde dolari a unui zid împotriva migranţilor la frontiera cu Mexicul, şi democraţi, care se opun proiectului. Confruntarea a dus la paralizarea instituţiilor guvernamentale. Mii de angajaţi nu mai sunt plătiţi de câteva săptămâni. Democrații sunt hotărâți să declanșeze procedura de impeachment împotriva președintelui, evident acțiunea este sortită eșecului câtă vreme republicanii au majoritate în Senat, unde se va da votul final. Pentru a debloca bugetul federal, Trump poate decreta „starea de urgență națională”, dar amână această decizie în speranța unui compromis in extremis cu democrații.

Emmanuel Macron nota 7

Spuneam încă din noiembrie anul trecut, odată cu debutul protestelor „vestelor galbene”, că e începutul sfârșitului pentru președintele francez. Macron are sub 20% încredere populară, un minim istoric al ultimilor 70 de ani pentru un președinte francez. Franța este paralizată de proteste și greve. Zece morți, sute de răniți, mii de arestări și zeci de miliarde euro pierderi pentru economia franceză – iată pe scurt bilanțul ultimelor aproape trei luni de confruntări între Palatul Élysée și stradă. Macron continuă șirul concesiilor în speranța că va pune capăt tensiunilor sociale. Soluția pentru intrarea în normalitate ar fi demisia președintelui Macron, pe care strada o cere imperativ.

Citit 11508 ori
Mai multe din această categorie: Guvernatorul a băgat leul la apă - partea I »