Vineri, 12 Aprilie 2019 03:00

Descoperire istorică: O nouă SPECIE umană, Homo luzonensis

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O nouă specie umană, cu caracteristici unice, ai cărei reprezentanţi au trăit pe insula Luzon, din Filipine, în urmă cu peste 50.000 de ani, a fost descoperită de cercetători, potrivit unui articol publicat în revista Nature.

Rezultatele analizelor efectuate asupra a 13 fragmente de fosile - dinţi, falange de la mâini şi picioare, femur -, aparţinând unui număr de cel puţin trei indivizi, dintre care un copil, descoperite în peştera Callao în perioada 2007 - 2015 i-au determinat pe cercetători să creadă că este vorba despre o nouă specie, care a primit numele de Homo luzonensis, informează apnewsc.com.

Membrii acestei specii prezentau „atât caracteristici primitive similare australopitecilor (hominizi din Africa ce au dispărut în urmă cu 2 milioane de ani, n.r.) şi altor specii (din genul Homo, precum Homo habilis şi Homo erectus, n.r.), dar şi trăsături moderne, apropiate de cele ale Homo sapiens”, a subliniat Florent Détroit, paleoantropolog la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris, Franţa, şi principalul autor al studiului.

Potrivit acestuia, este vorba despre o specie umană „eterogenă”.

Acest Homo luzonensis „era, probabil, scund, dacă luăm în considerare dimensiunea dinţilor”, dar acesta nu este un argument puternic, a mai spus cercetătorul.

Homo luzonensis nu este un strămoş al omului modern, ci un verişor şi a fost contemporan lui Homo sapiens.Două dintre fosilele analizate erau vechi de 50.000 de ani, respectiv 67.000 de ani.

Acestea sunt cele mai vechi fosile umane descoperite în Filipine.Cele mai vechi fosile de Homo sapiens descoperite în zonă, în insula Palawan, au 30.000 - 40.000 de ani.

Citit 2560 ori