Miercuri, 27 Aprilie 2022 10:03

Din acest an salariații din România rămân fără o zi liberă de la stat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În anul 2022, salariații din România rămân fără o zi liberă de la stat. Deși campania de vaccinare anti-COVID-19 continuă în țara noastră, românii nu vor mai beneficia în acest an de liberul de la stat care li se acorda până acum dacă se vaccinau.

După încetarea stării de alertă, cei care s-au vaccinat după data de 9 martie nu mai pot beneficia de ziua liberă de la stat. 

Inspecția Muncii a explicat acest fapt, precizând că „persoanele vaccinate după încheierea stării de alertă nu vor mai beneficia de acordarea, la cerere, a unei zile libere plătite”.

„Potrivit art. 1 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, «prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-10, a unor măsuri temporare și, după caz, gradulae, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale». Astfel, persoanele vaccinate după încheierea stării de alertă nu vor mai beneficia de acordarea, la cerere, a unei zile libere plătite”, a transmis, pentru avocatnet.ro, Inspecția Muncii. Pe de altă parte, persoanele care s-au vaccinat până în ultima zi a stării de alertă, 8 martie, dar nu au solicitat această zi liberă, încă o pot solicita. 

Citit 1430 ori