Joi, 07 Februarie 2019 18:17

Doi cetăţeni din Kosovo, opriţi la frontiera de sud-vest

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș au depistat doi cetăţeni din Kosovo, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.Persoanele în cauză au fost preluate de autorităţile de frontieră sârbe, în baza acordului de readmisie.

În data de 05.02.2019, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia au depistat, în apropierea localității de frontieră Nicolinț, județul Caraș Severin, doi cetățeni străini. Deoarece cei doi nu își justificau prezența în zonă, au fost duși la sediul instituţiei pentru cercetări. 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi din Kosovo, în vârstă de 24, respectiv 30 de ani. Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, şi doreau să ajungă în Franța. Bărbații au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, deoarece aveau interdicție de a intra în spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele două persoane fiind preluate de autorităţile sârbe în baza acordului de readmisie.

Citit 2096 ori