„Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, la nivelul judeţului situaţia este următoarea: din totalul de 162 de unităţi şcolare cu personalitate juridică, cu 524 de clădiri în care se desfăşoară activitate didactică, 27 de clădiri au grupuri sanitare neracordate la apă şi canalizare”, a adăugat Andronescu.Răspunsul Ecaterinei Andronescu vine în urma unei interpelări adresate, în scris, de către senatorul neafiliat Severica Covaciu. Întrebarea a fost prezentată în luna noiembrie pentru ministrul interimar al Eduaţiei Naţionale, Rovana Plumb.
„Vă rog să îmi puneţi la dispoziţie date statistice referitoare la numărul total al uităţilor de învăţământ din ţară care nu au toaletă racordată la sistemul de alimentare cu apă şi la canalizare. De asemenea, pentru judeţul Maramureş doresc să îmi precizaţi câte unităţi şcolare nu au toaletă la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare”, este interpelarea transmisă ministrului Educaţiei.Referitor la subiect, premierul Viorica Dăncilă anunţa, la începutul lunii decembrie a anului trecut, că în bugetul pe 2019 va fi şi un Fond de Investiţii Locale, prin care localităţile vor putea opta pentru câte două proiecte de finanţare fiecare, pentru canalizare, apă sau renovarea şcolii. Şeful Executivului spunea că pentru acest fond vor fi alocate 10 miliarde lei, în timp ce preşedintele PSD Liviu Dragnea afirma că suma va fi de 10 miliarde de euro.Bugetul pentru acest an nu a fost încă adoptat de Guvern. Despre buget, Liviu Dragnea a spus, la sfârşitul anului trecut, că va discuta în coaliţie despre posibilitatea ca după 15 ianuarie acesta să fie aprobat, mai întâi de către Executiv, apoi în Legislativ. Liderul PSD a adăugat că e posibil să fie convocată o sesiune extraordinară „cu câteva zile înainte de februarie”.