Miercuri, 01 Martie 2023 14:49

Evaluarea Națională rămâne ca acum. Liceele pot organiza examen de admitere, cu o condiție

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat luni că evaluarea naţională va rămâne în forma actuală în noile legi ale educaţiei, iar liceele vor putea organiza, dacă doresc, concursuri de admitere la profilurile unde există concurenţă dovedită în ultimii ani. Ligia Deca a precizat că proporția locurilor care pot fi ocupate prin examen de admitere nu trebuie să depășească 60%.

Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024, adică examenul se va da începând cu anul 2027. „Evaluarea naţională rămâne în formula de acum - probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă pentru cei care îl urmează în această formă. Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani, dacă liceele vor să scoată aceste locuri prin concurs. Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs, liceele pot alege două probe pliate pe profil. De exemplu, pentru chimie-biologie pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea cu profilul respectiv”, a declarat Ligia Deca luni, într-o conferinţă de presă în care a prezentat proiectele noilor legi ale educaţiei, potrivit Agerpres. „Liceele vor anunţa cu un an înainte pentru ce profiluri vor organiza examen, pentru că competiţia demonstrată trebuie să fie competiţia în anii anteriori examenului, dar avem 4 ani să clarificăm şi metodologia şi procedura şi să facem şi pilotare, în aşa fel încât formula pe care o implementăm prin legislaţie secundară să adreseze toate îngrijorările pe care părinţii, profesorii, elevii le-ar avea”,a spus Deca. 

„Din aceste 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie rromă”, a mai adăugat ministrul Educaţiei. Ligia Deca a arătat că subiectele vor fi standardizate, unice şi elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, în conformitate cu programele la nivel gimnazial, cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, respectiv mai degrabă pentru selecţie, decât în forma de examen sumativ pe care o are evaluarea naţională.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/legile-educatiei-au-fost-facute-publice-evaluarea-nationala-ramane-ca-acum-liceele-pot-organiza-examen-de-admitere-cu-o-conditie-2265729

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Citit 1463 ori