Vineri, 05 Aprilie 2019 03:00

Exproprieri pentru tronsonul I al drumului expres Craiova-Piteşti

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doljenii care au terenuri pe traseul viitorului drum expres Craiova-Piteşti vor fi despăgubiţi. Guvernul dă aproape 4 milioane lei pentru expropriaţii din zona primului tronson al șoselei.

Guvernul României a adoptat, miercuri, o hotărâre  privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova – Pitești și legăturile la drumurile existente”, Tronsonul 1, aflate pe raza localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești, din județul Dolj.

Consilierul premierului României pe probleme de infrastructură, deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, a arătat că, „potrivit proiectului, sumele estimate pentru despăgubirile ce vor fi acordate pentru imobilele proprietate privată aflate pe traseul viitorului drum expres, situate pe raza localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești, din județul Dolj, sunt în cuantum total de 3.882.000 lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”.

Conform CNAIR, tronsonul 1 (17,7 km) se întinde între km 0+000 și km 17+700 și are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final limita județelor Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.

Pentru tronsonul 2, care este împărţit în două loturi, procedura de expropriere a început în ianuarie.

Tronsonul 2 (39,85 km) se întinde între km 17+700 și km 57+550 și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecția cu DN 65B în zona localității Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Contractele pentru construirea primelor două tronsoane ale Drumului Expres Craiova – Pitești au fost semnate la începutul lunii decembrie 2018, la Craiova, de directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi constructori. Este vorba despre 58 de kilometri de şosea, din 121, cât are drumul integral. Firmele câştigătoare au promis că vor încerca să realizeze lucrările mai devreme decât termenul prevăzut în contracte.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 7 ani.

Pentru celelalte două tronsoane, instanţa a dispus reluarea procedurilor de licitaţie.Luna trecută, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, afirma, la Craiova, că licitaţia pentru loturile 3 şi 4 din drumul expres Craiova-Piteşti va fi reluată la până la finele lui aprilie, arată într-un comunicat emis de  jurnalul olteniei.

Citit 2368 ori