Joi, 09 Iulie 2020 00:00

Fonduri europene de câte 2-6 milioane Euro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Firmele mici și mijlocii din România se pregătesc să acceseze fondurile europene de câte 2-6 milioane de euro din noua schemă de finanțare POR 2.2-IMM, care vor genera cheltuieli de câte 3-9 milioane de euro în echipamente și servicii business-to-business. „Acesta este momentul în care un furnizor poate să-și găsească potențialii clienți”, spune Marian Dobrilă, consultant pentru finanțări nerambursabile, într-un interviu acordat StartupCafe.ro.

Noua schemă de finanțare POR 2.2-IMM, lansată de Ministerul Dezvoltării în dezbatere publică în luna mai, cu un buget de 150 de milioane de euro, în prima fază, se apropie de lansare.

„Ne așteptăm ca pe 20 iulie să avem un ghid final publicat și lansarea să fie pe 1 august, optimist, sau, realist, poate câteva zile mai târziu”, spune Marian Dobrilă, consultant de finanțări nerambursabile.

De data aceasta vor fi acordate granturi nerambursabile de câte 2 - 6 milioane de euro fiecare, deci fiecare firmă mică sau mijlocie va face proiecte de câte 3 - 9 milioane de euro, valoare eligibilă. Pragul înalt de finanțare va fi un impediment pentru firmele care nu dispun de lichidități, pentru că și ele trebuie să aibă o contribuție proprie care variază de la minimum 30% la minimum 55% din cheltuielile eligibile, în funcție de categoria de întreprindere și de regiunea în care se face investiția (București-Ilfov este exclusă de la finanțare). Aceasta înseamnă un aport propriu de cel puțin 800.000 de euro.

„Estimarea mea este că vor fi finanțate 200-300 de proiecte depuse de întreprinderi mijlocii, cu peste 50 de salariați, sau de întreprinderi mici cu 30-40 de salariați fiecare. Iar cofinanțările proprii vor fi în majoritate din credite de investiții care se vor întinde pe mai mai mulți ani. La bănci e speranța majorității. Din portofoliul meu de clienți, 10% au confinanțat proiectele din surse proprii, 90%, din surse bancare” - mai spune consultantul TDP Partners.

Domeniile de investiții principale POR 2.2-IMM
Lista de coduri CAEN eligibile este foarte generoasă, însă , din practică, firmele cu șanse mai mari să facă aceste proiecte sunt din câteva domenii, potrivit lui Marian Dobrilă. Așadar, și furnizorii de echipamente trebuie să se aștepte la clienți IMM din următoarele sectoare:

Construcții. „Ne așteptăm la un val mare de proiecte pe construcții, pentru achiziția de utilaje de construcții, pentru că se anticipează lucrări de infrastructură substanțială în următorii ani”.
Prelucrarea lemnului. „E un domeniu care merge încă, dar depinde foarte mult de evoluția pieței internaționale, pentru că foarte mult se exportă”.
Domeniul IT. „La valorile acestea, mai greu să atingi o investiție în IT de 3 milioane de euro, mai ales că în IT au scăzut foarte mult cheltuielile cu hardul și cu softul, iar cheltuieile salariale nu sunt eligibile pe POR 2.2”.
Industrie. „Industria de orice fel are prioritate și ca punctaj. Și am avut construcții metalice, producție de componente pentru industria auto, am avut tot felul de industrii inclusiv prin soluții inovatoare, care au punctaj bun”.
HoReCa. „Se mai poate vorbi de HoReCa (în ciuda crizei prin care trece domeniul acum), unde există investiții pe termen lung și mari. Complexele hoteliere sunt mari”.
Textile. „Domeniul textilelor încă mai merge”.
Domeniul medical. „E la mare căutare acum și probabil că vor fi câteva proiecte inclusiv în contextul acestei pandemii, care să sprijine crearea de capacități de producție a materialelor sanitare”.

Ce trebuie să facă acum furnizorii de echipamente B2B - etapele vânzării
Această linie de finanțare reprezintă o oportunitate nu doar pentru IMM-urile beneficiare de fonduri europene, ci și pentru furnizorii de echipamente și servicii pentru companii (B2B).

„Acesta este momentul în care un furnizor poate să-și găsească potențialii clienți și să planteze semințele pentru procedurile viitoare, adică echipamentele lui, fluxurile lui tehnologice să fie luate în calcul de către beneficiari, ca soluții tehnice, să fie prinse în proiecte. E un moment bun”, spune Marian Dobrilă, consultant pentru finanțări nerambursabile.

El a descris etapele principale (în mare) ale alegerii furnizorului de echipamente în proiectele europene:

„La momentul depunerii cererii de finațare, beneficiarul își face o prospectare a pieței, în ceea ce privește echipamentele, dar și în privința constructorului, a softului și are obligația ca cel puțin 2 oferte pentru fiecare element achiziționat să le pună la dosarul de proiect.
Acum e un moment esențial, pentru că alegerea a ceea ce vrei să achizițonezi prin investiție, chiar dacă în prima fază e doar o prospectare a pieței, firma beneficiară face mai mult decât o prospectare: alege niște caracteristici tehnice pentru echipamente, desenează un flux tehnologic care în 90% din cazuri trebuie respectat prin proiect. Și atunci beneficiarii își gândesc foarte bine investiția: unii se duc la târguri internaționale pentru a vedea cele mai noi echipamente, alții își iau în calcul investițiile făcute de concurență, unii studiază evoluția pieței și văd ce adaptări să mai facă la produs și de acolo se mai duc și caută furnizori internaționali.

Reamintim că bugetul alocat pentru POR 2.2-IMM acum va fi de 150 de milioane de euro, cu posibilitate de extindere la 550 de milioane de euro.

Citit 6371 ori