Joi, 17 Ianuarie 2019 20:07

Greva minerilor din CEO, ziua 5, între vrăjeli, intoxicări și amenințări!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Protestul minerilor din CE Oltenia atinge, astăzi, un record, activitatea de producție din minerit fiind oprită deja pentru a șasea zi, cel puțin la Cariera Jilț Nord, și de cinci, respectiv patru în restul unităților aparținând companiei. Minerii nu cedează, deși în rândul acestora au fost unii care au împărțit informații eronate, vorbind de sute de spărgători de grevă. Jilț Nord, care a început parțial lucru, ieri, la primul schimb, a reluat protestul la schimbul al doilea, în timp ce la restul unităților miniere stindardul protestului a rămas ridicat. Asta, la Jilț Sud, cât și la Roșia, Roșiuța, Lupoaia, Tismana 1, Tismana 2, Poiana și Pinoasa. Nici măcar hotărârea instanței Tribunalului Gorj, privind declararea grevei drept nelegală, sentință ce poate fi atacată cu apel, nu a schimbat soarta protestului.

Greva foamei, declanșată de Manu Tomescu și de alți 19 sindicaliști din CEO, s-a finalizat, miercuri dimineață, dar greva mare din carierele companiei, nu prea. Adrian Marciuc, liderul Federației Univers, a anunțat apoi că Jilț Nord, schimbul unu, a reluat lucrul, informație care nu a fost recunoscută de salariații care au anunțat că greva continuă la schimbul al doilea, în timp ce Jilț Sud este în continuare în grevă. CEO a avut grijă să anunțe însă oficial că cele două unități au spart greva, dar și să avertizeze cu măsurile ce vor fi luate cu protestatarii, începând de la concediere. Administrația a fluturat apoi sentința Tribunalului Gorj, care nu era definitivă și nici executorie și au încercat să amenințe minerii că vor fi trecuți pe tabele, dacă nu încep cât mai degrabă lucrul. Liderul Gabriel Căldărușe a fost huiduit, în timp ce Daniel Burlan, membru în Directorat, nu a putut convinge minerii de la Pinoasa să accepte măririle salariale oferite de companie.

Citit 2120 ori