„Un efort realist şi sustenabil bugetar pentru anul viitor înseamnă: creşterea alocaţiilor cu 20% de la 1 ianuarie, deci un plus de aproximativ 350 de milioane lei lunar, suplimentar peste cheltuiala de anul acesta; de asemenea, pensiile vor fi indexate cu minimum 6%, intenţia fiind ca această creştere să fie mai mare; vom menţine direcţia de creştere a salariului minim prin dialog cu partenerii sociali”, a precizat Raluca Turcan, scrie Agerpres.
Ministrul interimar al Muncii a menţionat că oamenii au nevoie de sprijin, iar presiunea creşterii preţurilor este majoră, dar Guvernul trebuie să păstreze echilibrul bugetar, investiţiile şi perspectiva de creştere economică, pentru că acestea reprezintă real baza creşterii veniturilor.
„Acum alocăm în total doar pentru pensii, alocaţii, asistenţă socială şi şomaj aproximativ 133 de miliarde de lei pe an. Costul cheltuielilor cu pensii, salarii şi asistenţă socială este de peste 90% din total venituri fiscale ale statului.
Toate solicitările PSD de majorări ar presupune pentru anul 2022 încă 16 de miliarde de lei în plus faţă de 133 de miliarde de acum. De unde am putea aloca aceşti bani? Din investiţii? Am arunca în aer singurul motor real de creştere economică! Singurul răspuns credibil este din cheltuirea atentă a fiecărui leu public sau euro intrat în ţară. Asta presupune: reforma pensiilor, reforma salarizării, asistenţa socială ţintită, atragerea banilor din PNRR şi exerciţiul financiar european viitor”, a adăugat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a explicat că bugetul destinat în 2022 sprijinirii consumatorilor vulnerabili de energie este de 720 de milioane de lei.
„Guvernul a reuşit în acest an să ia măsuri pentru creşterea veniturilor şi sprijinirea celor care au nevoie de asistenţă socială de calitate, cât şi pentru depăşirea perioadei dificile generată de criza sanitară şi criza internaţională a preţurilor.
Concret: am pus în aplicare măsuri active, de sprijin, pentru angajaţi şi angajatori, în valoare de 7,3 miliarde lei, cu care am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă; am realizat majorarea alocaţiilor copiilor cu 20% la începutul anului, care a însemnat un efort suplimentar de 350 milioane lei lunar; în sprijinul consumatorilor vulnerabili la creşterea preţurilor la energie, am alocat 426 milioane lei acest an, iar pentru 2022 vom avea o alocare de 720 de milioane lei; am găsit deschidere la dialog din partea partenerilor sociali pentru creşterea salariului minim, la 2.550 de lei, de la 1 ianuarie 2022, care înseamnă un impact pozitiv pe buget consolidat de 1,7 miliarde lei”, a arătat Raluca Turcan.