Joi, 24 Septembrie 2020 14:34

Inspectoratul General pentru Imigrări prelungește programul de alegeri, pentru cetățenii UE care vor să-și înregistreze rezidența

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul General pentru Imigrări prelungește programul de lucru cu publicul, în preziua și ziua alegerilor. Sâmbătă, birourile serviciului vor fi deschise până la ora 16.00, iar duminică până la ora 21.00 pentru cetățenii UE care doresc să voteze și au nevoie de rezidență în România.

Activitatea de lucru cu publicul a Inspectoratului General pentru Imigrări va fi prelungită premergător și în ziua votării pentru alegerea autorităților administrației publice locale, de duminică. Măsura vine în sprijinul cetățenilor Uniunii Europene care îndeplinesc condițiile și doresc înregistrarea rezidenței în România, anunță reprezentanții inspectoratului prin intermediul unui comunicat de presă, potrivit mediafax.ro.

Astfel, programul structurilor pentru imigrări din întreaga țară va fi sâmbătă, între orele 8.00 şi 16.00, şi duminică, între orele 07.00 şi 21.00, pentru a răspunde cererilor de înregistrare a rezidenței formulate de către cetățenii UE.

Cetățenii Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenței trebuie să prezinte o cerere scrisă, însoţită de documentele justificative în funcție de scopul șederii pe teritoriul României. Certificatul de înregistrare se emite în aceeași zi și este valabil pentru o perioadă de până la 5 ani, dar nu mai puțin de un an.

De asemenea, europenii pot vota și în baza cărții de rezidență permanentă, document care atestă rezidența de lungă durată.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări precizează că, în contextul epidemiologic, documentele care au expirat își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, conform prevederilor legale.

Citit 5321 ori