Sâmbătă, 05 Ianuarie 2019 20:30

Iohannis REFUZĂ nominalizările PSD pentru funcţiile de miniştri / Primele declaraţii din 2019: Reiterez candidatura mea la alegerile prezidenţiale/ Obiectivul meu este câştigarea unui al doilea mandat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că va respinge propunerile premierului Viorica Dăncilă pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, şi anume, Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu, dar că lucrează încă la formularea refuzului.

“Ieri am semnat decretele de revocare, care au fost şi publicate, şi s-a văzut încă o dată că decretele mele se publică în aceeaşi zi, ca să ne amintim de o discuţie pe care am avut-o acum câteva zile. Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministru fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare, voi da publicităţii motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru”, a declarat Klaus Iohannis.

“Cu doamna premier intenţionez să discut ori de câte ori mă caută într-o discuţie care priveşte guvernul”, a mai spus preşedintele.
Administraţia prezidenţială anunţă joi că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, vicep
rim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Totodată, preşedintele a semnat decretul de vacantare a postu
lui de ministru al Transporturilor, după demisia lui Lucian Şova.

Cele două ministere funcţionează cu miniştri demisionari de o lună. Premierul a anunţat, în urmă cu două zile, că preşedintele a informat-o că nu va accepta propunerile Lia Olguţa Vasilescu (la Ministerul Dezvoltării) şi Mihai Drăghici (la Transporturi).

O decizie a Curţii Constituţionale din 19 decembrie arată că şeful statului era obligat să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi să răspundă motivat legat de numirile noilor miniştri.
Iohannis: Obiectivul meu este câştigarea unui al doilea mandat

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că scopul său este acela de câştigare a unui nou mandat la Preşedinţie.
“Începem anul 2019, un an cu foarte multe provocări. Începem practic direct cu preşedinţia Consiliului UE, chiar săptămâna viitoare vom avea vizita CE, pentru a începe în forţă această preşedinţie. Sunt convins că vom face faţă bine. Avem deja în luna mai primele alegeri, sunt alegeri europarlamentare şi e foarte important să participăm la aceste alegeri. Cu cât mai mulţi alegători se prezintă, cu atât mai clar va fi rezultatul. La sfârşitul anului vom avea alegeri prezidenţiale şi reiterez că voi intra în competiţie pentru un nou mandat de preşedinte”, a declarat Klaus Iohannis.

“Pe întreg anul 2019, obiectivele mari pe care le am, care sunt obiectivele României, sunt o mai bună şi profundă integrare europeană, consolidarea noastră în cadrul NATO şi poate reuşim să avem o întărire în acest an pe flancul vestic şi unul dintre obiectele foarte importante pentru mine este consilidarea statului de drept în România, asta însemnând şi continuare în forţă a luptei anticorupţie. Personal obiectivul meu pentru alegeri e câştigarea unui nou mandat de preşedinte”, a mai spus preşedintele.

 

Citit 11890 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Ianuarie 2019 20:33