Liberalul a susținut că este posibil să se discute despre un preț de 1,3 lei pe piaţa semi-reglementată a companiilor, a consumatorilor industriali, a IMM-urilor. Putem vorbi de un asemenea preţ, însă PNL nu este de acord ca acest tarif să se aplice şi consumatorilor casnici.
Ionuț Stroe a mai spus că decizia finală în acest sens va veni în câteva zile în coaliţia de guvernare.
„Vă pot asigura că va fi o piaţă semi-reglementată.”, a ţinut să precizeze Stroe, conform News.ro.
„Nu sunt variante şi nu există în momentul de faţă niciun fel de tensiune legată de soluţia care va fi adoptată. Ceea ce ne dorim noi, liberalii şi cu siguranţă probabil şi partenerii noştri, este pe de o parte menţinerea tarifelor actuale pentru consumatorii casnici, preţul practic va fi menţinut la cotele acestea minime şi vor exista soluţii pentru a scădea tarifele consumatorilor economici, fie că vorbim de consumatori industriali, că vorbim de IMM-uri, că vorbim de zona de business”, a afirmat Ionuţ Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a mai precizat că „energia furnizată acestor companii va fi, practic, mai ieftină. În felul acesta, noi ne gândim în primul şi în primul rând la competitivitatea economiei, pentru în toate produsele şi serviciile şi în toată economia preţul energiei se va regăsi şi se regăseşte în momentul de faţă şi pe de altă parte ne dorim şi o sustenabilitate a exporturilor, a ceea ce producem noi pentru a fi competitivi pe pieţele internaţionale”.
Ionuţ Stroe: 1,3 lei kw/h este practic un reper
„Vă pot asigura că va fi o piaţă semi-reglementată, va fi o piaţă liberalizată cu o anumită componentă de semi-reglementare, soluţie aprobată şi de Comisia Europeană, în mai multe state ale UE”, a asigurat liberalul.
La întrebarea dacă PNL este de acord cu această cifră maximală de 1,3 lei propusă de PSD, Ionuţ Stroe a declarat următoarele: „Putem fi de acord cu orice cifră mai mică decât cea existentă în momentul de faţă. 1,3 lei kw/h este practic un reper, dar, atenţie, nu ne dorim această cifră şi pentru consumatorii casnici,
Acolo vrem ca preţurile să rămână 0,68 respectiv 0.80, în funcţie de consum. Pe piaţa într-adevăr, semi-reglementată a companiilor, a consumatorilor industriali, a IMM-urilor putem vorbi de un asemenea preţ. Decizia finală o vom avea în câteva zile.”