Una dintre modificări vizează medicamentele imunologice, care vor fi incluse în lista celor compensate.
De asemenea, au fost implementate și alte modificări, care vizează:
1. Reglementarea modalității de asigurare a medicamentelor imunologice (agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii active, precum unele vaccinuri), altele decât cele incluse în programele de sănătate publică finanțate de Ministerul Sănătății sau care se administrează altor segmente populaționale. Acestea vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asigurații.
Contravaloarea acestor medicamente va fi suportată de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, prin intermediul Ministerului Sănătății. Costul serviciului medical de administrare va fi suportat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății alocat programelor naționale de sănătate publică.
2. Acordarea serviciilor medicale spitalicești, de recuperare, de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, a consultațiilor de urgenţă la domiciliu, a transportului sanitar neasistat poate fi efectuată și de furnizorii autorizați înscriși în procesul de acreditare.
3. Precizarea serviciilor de prevenție și depistare precoce a bolilor de care beneficiază asigurații.
4. Introducerea obligației furnizorilor de servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice) de a utiliza cardul național de sănătate în procesul de acordare a serviciilor respective decontate de CNAS, cu excepția serviciilor furnizate la distanţă, conform prevederilor legale în vigoare.
5. Completarea informațiilor incluse în modulul „Sumar de urgență” din Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, în sensul că acesta cuprinde informații referitoare la diagnostice, proceduri, investigații, tratamente și medicația eliberată, aferente ultimelor 6 luni.
6. Elaborarea, avizarea și aprobarea viitorului Contract-cadru, precum și a normelor de aplicare ale acestuia, până la data de 30 iunie 2023.
7. Autorizarea Ministerului Finanțelor de a introduce în bugetul FNUASS, pe măsura încasării, a sumelor provenite din protocoale încheiate de CNAS cu deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor sau cu reprezentanții legali ai acestora, precum și a sumelor provenite din angajamentele obligatorii asumate de deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor.
Principalele modificări din legislația concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale vizează următoarele puncte:
1. Pentru persoana asigurată care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori și care este asigurată la fiecare dintre aceștia pentru concedii şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, stagiul de asigurare este de 6 luni realizate la fiecare angajator, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc, după caz, de fiecare angajator. Baza de calcul pentru fiecare indemnizație o constituie numai venitul obținut pe fiecare loc de realizare.
2. Pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice și își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical se utilizează de către toți angajatorii, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc de fiecare angajator, numai pentru venitul realizat de asigurat la respectivul angajator.
3. Perioadele de asigurare, realizate în temeiul legislației unui stat cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, se asimilează stagiului de cotizare necesar pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.