Vineri, 12 Iulie 2019 00:00

Liderul providențial de care are nevoie PSD pentru a se recredibiliza. Partidul a ales (partea II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La PSD este liniște, este o conducere legitimată printr-un congres. Ecaterina Andronescu e în situația lui Oprișan și sunt foarte mulți în PSD care trebuie să facă un pas în spate la fel și în ALDE, vorbim de restructurarea guvernului, trebuie să schimbăm, ALDE are 4 miniștrii și trebuie să vedem pe fiecare. PSD la momentul ăsta are o conducere unitară, transmite stabilitate și e foarte posibil ca acest flux migrator de la PSD spre Pro România să înceteze și să se inverseze din vară spre toamnă. Dacă PSD își menține guvernarea, o menține pentru că nici USR dar nici PNL sau celălalte partide din opoziție nu vor și matematic nici nu pot – s-a văzut la moțiunea de cenzură. Ei își fac calcul, lasă mă că-și pierd ei gâtul, este posibil ca PSD-ul aruncă cu pomeni la toată lumea și vom vedea impactul de la 1 septembrie a Legii Pensiilor, de unde face rost Orlando de 8 miliarde de lei și cu ce costuri.

Pro România ar putea să fie tentată de o largă coaliție?
Și acea numire discutabilă a secretarului general Toni Neacșu de la Pro România într-un post al PSD-ului, de vicepreședinte la ANRE, vine să confirme și să întărească idea de a pune batista pe țambal.
Viorica Dăncilă poate să se mențină la guvernare și PSD poate să crească cu condiția ca guvernarea să facă și ceea ce așteaptă lumea, reformă. Dacă nu PSD va fi istorie.

Decizia CCR cu completul de 3

Noi am discutat încă din martie și spuneam că acest demers are șanse pentru că normele de procedură penală în materie de competență și de compunere a completurilor de judecată sau a instanțelor sunt de ordine publică, adică sunt imperative și că încălcarea sau nesocotirea lor atrage nulitatea absolută a sentințelor pronunțate.
Curtea Consituțională deja a dat o decizie în sensul neconstituționalității compunerii completelor de 5 judecători în recurs la Înalta Curte de Casație pentru că exigența legală cerea ca toți cei 5 să fie trași la sorți, la fel e o lege organică, legea 78/2000 privind combaterea și sancționarea faptelor de corupție, complete specializate în fapte de corupție, adică nu poți să judeci „gulerele albe” pe cei care săvârșesc infracțiuni de corupție sau asimilate corupției, luare-dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, neglijență în serviciu. Ai pretenția ca înalta curte de casație, ca cea mai mare instanță în grad din România să aplica ad-literam aceste exigențe ori tocmai ea „a dat cu mucii în fasole” și pe completurile de recurs de 5 judecători.
Chiar dacă deciziile Curții Constituționale își produc efecte pentru viitor, pe noul Cod Penal și de Procedură Penală care astăzi când vorbim noi, Curtea Constituțională trebuie să se pronunțe... dacă astăzi Curtea Consituțională spune că sunt în bună regulă textele din Codul Penal și Codul de Procedură Penală, atunci desigur Iohannis va fi nevoit să promulge cele două legi, mai ales că anul trecut a mai fost odată pe la Curtea Constituțională și când s-au întors înapoi cele două coduri, evident că acele dispoziții declarate neconstituționale noi le-am eliminat și am trimis a doua oară la Curtea Constituțională doar textele care trecuseră de filtrul de constituționalitate. După ce Iohannis promulgă cele două coduri, pe noul Cod de Procedură Penală, Dragnea poate să facă o reviziuire, adică o cale extraordinară de atac și care are o cauză expresă.
Sunt niște dosare instrumentate politic și aici e de fapt marea problemă. Noi am politizat justiția și aceasta va avea pe viitor o mare problemă.

Citit 10204 ori