În vederea asigurării reconversiei profesionale prin organizarea de cursuri de formare profesionala în diverse profesii şi meserii, astfel încât şomerii înregistraţi în evidenţele AJOFM Mehedinţi (indemnizaţi şi neindemnizaţi) să dobândească noi aptitudini şi competenţe profesionale care să-i ajute să-şi găsească mai repede şi mai uşor un loc de muncă, in aceasta perioada se fac înscrieri pentru cursuri de calificare/recalificare in meseriile de agent securitate, bucatar, electrician, manager proiect, vinzator si vopsitor industrial; practic, orice şomer înregistrat în bazele noastre de date se poate înscrie la unul din cursurile menţionate mai sus, iar în momentul în care grupele de participanţi vor fi formate, vor fi demarate activităţile de instruire teoretică şi practică.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd Carol I nr 3, tel 0252/319029.
7,67% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Mehedinți la sfarsitul lunii decembrie 2018
La sfârșitul lunii decembrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți erau înregistrați 7.996 șomeri (din care 3.406 femei), rata șomajului fiind de 7,67%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 7,72%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,05 pp.
Din totalul de 7.996 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Mehedinți, 1.337 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.659 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.525 șomeri provin din mediul rural și 1.471 din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă astfel:
Grupa de vârstă |
Stoc la finele lunii decembrie 2018 |
Total |
7.996 |
< 25 ani |
566 |
între 25-29 |
277 |
între 30-39 |
1.781 |
între 40-49 |
2.709 |
între 50-55 |
1.186 |
peste 55 ani |
1.477 |
Șomerii cu studii gimnaziale (3.870) au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Mehedinți (48.4%), urmati de cei cu studii primare (1.722, 21.54%), studii liceale (1.295, 16.2%), studii profesionale (936, 11.71%), studii superioare (111, 1.39 %) si studii postliceale (62, 0.78%).
Structura șomerilor pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare (functie de nivelul de instruire), se prezintă astfel: 4.795 persoane foarte greu ocupabile, 3.077 greu ocupabile, 69 mediu ocupabile, iar 55 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Director executiv
Ioan SURU
Consilier superior
Mihail Sorin MARINESCU