Joi, 17 Februarie 2022 09:27

Masca de protecţie obligatorie este ilegală în România?!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Judecătorii CCR au trimis o undă de şoc în România, marţi, după ce au luat o decizie ce vizează şi portul obligatoriu al măştii de protecţie, impus de autorităţi. Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, prezintă acum o soluţie la îndemână pentru Guvern, pentru a se evita un adevărat scandal la nivel naţional. 

Judecătorii CCR au luat această decizie cu unanimitate de voturi. Este vorba despre un articol cuprins în legea care reglementează impunerea restricțiilor pe durata pandemiei, în baza căreia se reglementează inclusiv purtarea măștii de protecție.

Articolul spune că, pe durata stării de alertă, se poate institui obligativitatea purtării măștii prin ordin al Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne. Articolul a fost declarat neconstituțional, pentru că Guvernul nu a primit un aviz de la Consiliului Legislativ.

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a comentat pe marginea acestei decizii. Judecătorul spune că, până la publicarea motivării acestei decizii în Monitorul Oficial, măsura purtării măștii rămâne în vigoare.

“Drepturile și libertățile fundamnetale nu pot fi afectate prin OUG. Nu poți să obligi un om să poarte mască, doar pentru că așa vrei. Ceea ce au luat ei în discuție, ieri, la CCR a fost legat de faptul că OUG nu avea avizul Consiliului Legislativ și din acest motiv au declarat neconstituțională Ordonanța.

Conform Constituției, după publicarea deciziei CCR, în situațiile acestea, de la data în care decizia intră în vigoare, Guvernul are la dispoziție 45 de zile să pună în acord OUG cu prevederile Curții.

Până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial totul rămâne așa cum este astăzi”, a declarat Augustin Zegrean pentru Radio România Actualităţi.

Citit 1352 ori