Raed Arafat a declarat sâmbătă seara că, în cazul în care DSP-urile vor solicita caratinarea unor localități sau a unor zone, ordinul va fi semnat fără nicio problemă.
Șeful DSP a subliniat că măsura carantinării este necesară doar în anumite zone și că nu trebuie să paralizeze totul.
”Măsuri ţintite, regionale, zonale sunt posibile oricând, dacă se impune.
Aceste măsuri nu treuie să fie generalizate care să paralizeze absolut totul, decât dacă este o situaţie extraodinar de gravă şi se decide că asta este unica soluţie.
În rest, noi am început să luăm unele măsuri de carantinare, e adevărat pe localităţi mici în acest moment.
S-a luat măsura interzicerii evenimentelor, pentru că, pe lângă transportul în comun, una dintre probleme sunt evenimentele cu sute de persoane participante în spaţii închise”, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, Raed Arafat.
”Aceste măsuri nu sunt luate împotriva lor, nici împotriva populaţiei. Sunt măsuri să vină în sprijinul lor pentru a rezolva problema şi a reveni la normalitate cât de cât şi la o convieţuire mai balansată cu virusul”, a mai afirmat Arafat.