Sâmbătă, 16 Martie 2019 02:00

Nedemnitatea Succesorală

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă, care constă în înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară, având în vedere faptul că acesta a săvârşit o faptă gravă, prevăzută expres de legiuitor, împotriva defunctului sau a unui succesibil al acestuia.În conformitate cu prevederile legale, nedemnitatea poate fi de drept sau judiciară. În prezentul articol ne-am propus să prezentăm câteva aspecte, ce pot prezenta interes în legătură cu cele două tipuri de nedemnitate, prevăzute la art. 958 - 959 Cod civilLegiuitorul a statuat că nedemnitatea operează de drept în următoarele cazuri, în raport de care moștenitorul va fi nedemn să îl moștenească pe autor:

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea

;- persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului

Nedemnitatea de drept, potrivit art. 958 alin. 3. Cod civil,  poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

Drept urmare, pentru a interveni nedemnitatea de drept, este necesar să existe o sentinţă civilă sau penală care să constate existenţa faptelor prevăzute de art. 958 alin 1 din Codul civil.

Subliniem că, nedemnitatea de drept operează în puterea legii, instanţa de judecată sau notarul public având numai rolul de a o constata, ci nu de a o pronunţa nedemnitatea.

Este de precizat faptul că, nedemnitatea produce efecte și față de moștenitorii nedemnului, care nu pot culege pe calea reprezentării succesorale cota ce s-ar fi cuvenit autorului nedemn.

Efectul esențial al acestei sancțiuni civile, este că, nedemnul este înlăturat definitiv de la moștenirea autorului său, urmând ca ceilalți moștenitori să culeagă întreaga moștenire, în ordinea claselor și principiilor devoluțiunii succesorale.

Faptul că nedemnul a fost reabilitat sau amnistiat după condamnare, grațiat sau a intervenit prescripția executării pedepsei, nu are nici un efect asupra consecințelor juridice ale nedemnității.

Referitor la nedemnitatea judiciară, potrivit normei imperative, aceasta poate fi declarată în următoarele situații.

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

- persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

- persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Privitor la acest tip de nedemnitate, este de precizat faptul că, legiuitorul a instituit un termen de un an, de la deschiderea succesiunii pentru promovare acțiunii, sub sancțiunea decăderii.

În cazul în care, hotărârea de condamnare pentru faptele de violență, se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Dacă autorul violenței a decedat sau fapta sa a fost amnistiată ori a intervenit prescripția, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.

Deși faptele pentru care intervine nedemnitatea, sunt fapte grave față de autor, interesând ordinea socială, legiuitorul a înțeles să recunoască autorului, dreptul de dispoziție asupra averii sale, drept care presupune în esență iertarea succesibilului și înlăturarea efectelor nedemnității.

Însă pentru a produce efecte, trebuie să existe o declarație expresă a autorului, din care să rezulte expres voința acestuia de a înlătura efectele nedemnității. În lipsa unei asemenea declarații exprese, în testament sau actul notarial, nedemnul va fi înlăturat de la moștenirea autorului său.

Citit 1356 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2019 20:40