Într-un interviu acordat postului de radio din Barcelona, RAC-1, Maria Neira a cerut totuşi „multă prudenţă” şi „bun simţ” în această fază „foarte critică” de eliminare a restricţiilor, scrie agerpres.ro.
Responsabila OMS a cerut populaţiei să nu dea dovadă „nici de paranoia, nici de excesivă relaxare” şi să „înveţe să convieţuiască cu bolile infecţioase”.
„Există multe modele care avansează numeroase probabilităţi: de la o reizbucnire punctuală şi până la un al doilea val important, dar această ultimă posibilitate este tot mai mult eliminată. Suntem mult mai bine pregătiţi în toate domeniile”, a spus ea.
Potrivit lui Neira, „a fost diminuată atât de mult rata de transmitere, încât virusul va avea dificultăţi să supravieţuiască. Trebuie să fim însă foarte prudenţi pentru a declara că acesta este sfârşitul valului însă datele arată că cel puţin a fost evitată transmiterea şi explozia din primele săptămâni”.
Totuşi, a precizat ea, „nu putem face multe previziuni deoarece următoarele săptămâni vor fi o fază critică”.
”După relaxare trebuie să vedem cum se comportă virusul. Să sperăm că nu vor mai exista focare, dar va fi o luptă de zi cu zi. Peste două sau trei săptămâni vom vedea ce se întâmplă şi dacă este nevoie de o corecţie chirurgicală”, a spus responsabila OMS cu privire la ridicarea restricţiilor din prima fază în care a intrat şi Spania.
Spania, asemenea altor ţări vecine, a început ridicarea treptată a restricţiilor de deplasare, după măsurile de izolare impuse pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.