Vineri, 31 Mai 2019 03:00

Papa Francisc în România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pregătirile pentru vizita Papei Francisc sunt pe ultima sută de metri în Şumuleu Ciuc, Blaj şi Iaşi. Autorităţile au reabilitat parcuri şi drumuri, iar la Blaj a fost construit un tron special pentru Sfântul Părinte. La Şumuleu Ciuc este aşteptat şi preşedintele Ungariei, Ader Janos.

Un tron arhieresc din lemn, aur şi catifea albă a fost construit special pentru vizita Papei Francisc, din 2 iunie, de la Blaj. Organizatorii vizitei spun că acesta are semnificaţii spirituale şi simbolice.

„Tronul pe care va sta Sfântul Părinte este din lemn autentic, cules din arhitectura puşcăriilor de la Sighet şi Gherla, iar designul face trimitere la calvarul detenţiei, la suferinţa şi la moartea pentru Hristos”, susţin organizatorii vizitei Papei.

Potrivit acestora, aurul reprezintă „omagiul şi închinarea în faţa lui Dumnezeu”, iar catifeaua albă reprezintă „puritatea cugetului şi a simţirii creştine”.

Tronul arhieresc pe care va sta Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii a fost construit de Andu Mărginean, originar din Sibiu, absolvent al Universităţii de Artă Bucureşti.

Pe Câmpia Libertăţii din Blaj, Papa Francisc va oficia Liturghia de Beatificare a celor şapte Episcopi greco-catolici martiri în timpul regimului comunist din România.

Pelerinii interesaţi de cărţi, obiecte religioase, suveniruri, le vor putea achiziţiona de la standul editurilor autorizate pentru acest eveniment, care vor amplasate în Piaţa 1848 şi în zona punctelor de acces de pe Câmpia Libertăţii.

Accesul pentru pelerini la evenimentele publice la care va participa Papa Francisc în România se va face după trecerea prin filtrele de securitate, a transmis Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”. Pelerinilor li s-a recomandat să ajungă din timp la zonele de acces.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie şi va fi prezent la Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc.

Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita la preşedintele României şi întâlnirea cu premierul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

La 15.45, Papa Francisc va merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întrevederea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Citit 10783 ori Ultima modificare Sâmbătă, 01 Iunie 2019 13:27