Miercuri, 10 Mai 2023 00:57

Pensiile vor crește cu între 6 și 12%!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În mai puțin de jumătate de an pensiile ar urma să fie majorate pentru a doua oară în acest an. Însă, noua reformă nu va produce efecte pentru veniturile lunare ale toți seniorilor românii. Autoritățile au precizat că evaluarea dosarelor ar urma să fie finalizată cel târziu în luna septembrie a acestui an. 

Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu a anunțat că din această toamna vârstnicii se vor bucura de mai mulți bani. Deși nu toți bunicii României își vor vedea veniturile lunare mărite, Baciu precizează că reforma în vigoare nu va diminua nicio pensie.

Declarațiile președintelui Casei de Pensii, Daniel Baciu

„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare”. Finalizarea calculelor se va produce în luna septembrie, deși, procesul de recalcularea a început încă de anul trecut. 

„Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii. Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din numărul total de dosare pe care le au de evaluat (…). 

Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizăm acest proces de evaluare, care este foarte important”, a mai adăugat Daniel Baciu. Pentru recalcularea dosarului de pensii, autoritățile au luat în calcul două criterii și anume; corectarea dosarelor aflate deja în plată la care se adaugă separarea stagiilor de cotizare necontributivă și contributivă.

Numărul dosarelor analizate este de aproximativ 4,7 milioane

Numărul dosarelor care se află în curs de analizare se apropie de 5 milioane, mai exact 4,7 milioane din care 3,5 milioane sunt gata. „Noul act normativ exact asta urmărește, să reajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie, pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată” a adăugat Baciu.

O altă măsură socială care ar ridica din presiunea financiară care apasă pe umerii românilor constă în majorarea cuantumului pentru bonurile de masă. 

Astfel, în condițiile în care Coaliția de guvernare va accepta propunerea tichetele de masă vor avea o valoare de 40 de lei. Prin urmare, dacă va fi posibil, Guvernul va crește pentru a doua oară în acest an pensiile și salariul minim. La începutul acestui an, executivul a operat o serie de majorări care au fost aplicate pensiilor și veniturilor salariale minime. 

Cea mai mică majorare a fost de 6-7%, iar în cazul pensilor cea mai mare creștere nu a depășit pragul  de 10-12%. În privința salariului minim, această categorie de venit a fost majorat până la 3.000 de lei, potrivit Kanald.

Citit 1527 ori