Prin art. 1 din OG nr. 2/2001, legiuitorul a definit contravenția ca fiind fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Datorită multitudini de fapte care au caracter contravențional, fiecare persoană la un moment dat a săvârșit o faptă contravențională (trecerea pe roșu sau zone nepermise, depășirea vitezei, etc.), sau nu a săvârșit, dar a fost sancționat. Într-o astfel de situație, persoana sancționată, se poate considera nevinovată, sau victima unui abuz, împrejurare în care este necesar ca orice persoană să știe ce trebuie să facă.În primul rând, în măsura în care este posibil raportat la fapta imputată, partea interesată trebuie să strângă probe din care să rezulte contrariul acuzației aduse (identifica martori, efectua poze, filmări, etc.).
În al doilea rând, dacă este nemulțumit de cele consemnate în procesul verbal, „contravenientul” are dreptul să formuleze obiecțiuni, respectiv să ceară agentului constatator, să le înscrie în rubrica menționată în procesul verbal. Agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni, sub sancțiunea nulității actului.
Agentul nu are voie să refuze dreptul părții de a formula obiecțiuni, în cazul în are o face, contravenientul poate refuza să semneze actul sancționator, urmând să îi fie comunicat prin poștă la adresa de domiciliu. Într-o astfel de situație, agentul trebuie să probeze refuzul de semnare, cu un martor asistent, care nu poate fi un coleg, ci o altă persoană, lipsa acestuia nu împiedică aplicarea sancțiunii, dar poate fi fructificată în cazul plângerii contravenționale, dacă s-a produs o vătămare prin aceasta.
Împotriva procesului verbal de sancționare, se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. De asemenea, este de subliniat că, amenda poate fi achitată la jumătate în termen de 15 zile, fiind preferabil să se achite, chiar dacă va fi contestat actul de autoritate, întrucât în cazul admiterii plângerii, sumele achitate se restituie.
Plângerea se depune la Judecătoria în a cărei circumscripție s-a săvârșit contravenția. Hotărârea judecătoriei este supusă doar căi de atac a apelului, care se judecă de tribunal. Instanța poate admite sau respinge plângerea. De asemenea, poate înlocui sancțiunea aplicată cu avertisment, potrivit art. 5 alin. 5-6 și art. 21 din OG nr. 2/2001.
Odată formulată plângerea, executarea acesteia se suspendă. În materia OUG nr. 195/2002, dacă contravenientului i s-a reținut permisul de conducere, acesta poate obține un certificat de grefă, în baza căruia i se va restitui permisul de conducere, până la soluționarea procesului, urmând ca în cazul în care va pierde procesul, să îl predea în termen de 15 zile de la soluționarea plângerii, de către instanța de apel, a cărei hotărâre este definitivă. Nepredarea în acest termen, determină prelungirea suspendării cu încă 30 de zile.
Plângerea se formulează în scris și în mod obligatoriu va conține date referitoare la persoana care face plângerea, date referitor la pârâtă (instituția în care lucra agentul constatator), indicarea actului de autoritate contestat, descrierea stării de fapt din perspectiva persoanei nemulțumite de sancțiunea aplicată, arătarea dovezilor din care rezultă netemeinicia sau nelegalitatea sancțiunii aplicate de agentul constatator (înscrisuri, martori, planșe foto, etc.), indicarea temeiului de drept (OG nr. 2/2000 sau alte prevederi raportat la norma încălcată) și semnătura. La plângere se anexează procesul verbal în fotocopie lizibilă sau în original, precum și alte înscrisuri. Cererea formulată se timbrează potrivit OUG nr. 80/2013 cu o taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.
Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.
ICCJ a statuat prin Decizia nr. 13/2018 că, descrierea insuficientă a faptei contravenționale în procesul verbal, este sancționată cu nulitatea relativă, deoarece nici partea nu poate face o apărare eficientă, dar nici instanța nu poate controla legalitatea actului.
Tot astfel, prin Decizia 8/2018, ICCJ a statuat că, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat și a temeiului juridic este sancționată cu nulitatea relativă parțială a procesului-verbal, condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reținerea permisului de conducere.
Prin art. 21 din OG nr. 2/2001, legiuitorul a statuat principiul proporționalității între fapta săvârșită și gradul de pericol social al faptei săvârșite, în procesul de individualizare a sancțiunii trebuind să se țină seama “ (...) de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmărea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal”.
Altfel spus, în anumite cazuri, sancțiunile aplicate de agentul constatator, pot fi excesive, situație în care, contravenientul poate cere instanței înlocuirea sancțiunii aplicate, cu avertisment, ca și teză subsidiară a plângerii.
În jurisprudență s-a statuat că: Instanța are posibilitatea de a analiza măsura sancțiunii complementare independent de sancțiunea principală, în raport de contravenția reținută, urmând să fie analizată și proporționalitatea sancțiunii complementare.
Sub acest aspect, CEDO, începând cu cauza Anghel împotriva României, a arătat în mod constant că este aplicabil art.6 în ceea ce privește latura sa penală inclusiv pentru faptele incriminate drept contravenții în dreptul românesc, deoarece noțiunea de „acuzație penală” este o noțiune autonomă a Convenției Europene. CEDO a apreciat că sunt întrunite astfel condițiile de „acuzație penală” în sensul Convenției Europene pentru contravențiile reglementate de dreptul românesc. Iar ca efect al jurisprudenței CEDO, în domeniul penal s-a pronunțat Recursul în interesul legii nr. 45/2007 prin care s-a statuat că „Dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute art.64 lit. a teza I-c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod Penal”.
Aplicând aceleași principii şi în domeniul contravențional, instituirea sancțiunii complementare ope legis, indiferent de contravenția pentru care se aplică pedeapsa principală și fără un control din partea instanței, încalcă cerința proporționalității restrângerii exercițiului unor drepturi cu situația care a determinat-o.” (Tribunalul Galați, Decizia civilă nr. 416/20.05.2016, portal.just.ro).