Vineri, 29 Aprilie 2022 09:55

Președintele CNPP a spus că pensiile românilor s-ar putea majora

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Noi avem toată bunăvoința. Până la urmă, cifrele vorbesc. De fiecare dată când au fost încasări bune la bugetul de stat, de fiecare date au fost aceste majorări ale punctului de pensie”, a declarat  Daniel Baciu la Antena 3.

De asemenea, acesta a oferit asigurări că atât reprezentanții instituției pe care o reprezintă, cât și cei din cadrul Ministerului Muncii împărtășesc opinia legată de creșterea pensiilor.

Declarația făcută anterior de Marius Budăi

Amintim că ministru Muncii a spus anterior că pensiile nu pot rămâne la același nivel ani de zile la rând. Așadar, este nevoie de eliminarea plafonului de 9,4% din PIB, alocat prin PNRR, astfel încât să fie posibilă creșterea pensiilor, potrivit celor spuse de Marius Budăi.

„Salut declarația noului ministru al Fondurilor Europene, care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România. Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloș, care înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR. 

Am convingerea că, de acum înainte, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România”, a declarat Marius Budăi în ziua de joi.

La rândul său, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene a spus că nu este „de bun augur” faptul că toți pensionarii sunt puși sub același plafon de 9,4% din PIB.

„Ministrul Muncii are dreptate, statul membru trebuie să fie liber în a-şi dimensiona aceste categorii de cheltuieli, e politica statului membru pentru o anumită categorie. Toată lumea recunoaște că trebuie crescut nivelul pensiilor, eu nu am văzut decident de la masa politicului care să nu spună acest lucru

Este incorect faţă de oameni şi faţă de cei care au lucrat o viaţă întreagă, dacă pui în cumpănă acele pensii care sunt discutabile, aici comisia a solicitat această reaşezare. Nu aş vrea să intru în detalii, să nu pornesc discuţii în spaţiul public. A pune toţi pensionarii sub acelaşi plafon de 9,4% din PIB, fără să gândeşti la partea aceasta de justiţie socială, nu cred că este de bun augur, pentru oricare din guvernele din România”, a declarat Marcel Boloș.

Citit 1511 ori