Miercuri, 16 Iunie 2021 11:14

Proiect de lege al Guvernului : Firmele care nu respectă măsurile anti-Covid-19 vor fi suspendate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, proiectul de lege al Guvernului care prevede suspendarea succesivă pentru 15 şi, respectiv, 30 de zile a activităţii operatorilor economici care continuă să nu respecte măsurile anti-COVID la acelaşi sediu, principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, arată Agerpres. Proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Potrivit actului normativ, în cazul în care „operatorul economic nu respectă la acelaşi sediu, principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”.

Citit 1430 ori