Sâmbătă, 07 Septembrie 2019 00:00

Proiect: Decontarea sumei prin RCA, în cazul accidentelor auto, să fie făcută în maxim 45 de zile

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai mulţi parlamentari PSD şi unul ALDE au depus la Senat un proiect care modifică Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi care introduce obligativitatea prezentării decontului sumei în maxim 45 de zile de la data reparaţiei autoturismului într-o unitatea autorizată.

Proiect: Decontarea RCA în 45 de zile de la reparaţie în cazul accidentelor cu vehicule şi tramvaie

Iniţiativa legislativă vizează modificarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

Mai exact proiectul modifică articolul care se referă la decontarea directă între asiguratorii RCA şi care prevede că: „Procedura de decontare directă se stabileşte prin reglementări ale A. S.F. care trebuie să prevadă, sub sancţiunea returnării sumei acordate cu titlu de decontare directă, obligativitatea prezentării decontului în termen de maxim 45 de zile de la data reparaţiei vehiculului într-o unitate autorizată”.

În forma în vigoare a legii, alineatul respectiv stabilea doar că „procedura de decontare directă se stabileşte prin reglementări ale A.S.F.”.

Aleşii susţin, în expunerea de motive, că forma actuală a legii permite ca reparaţia unei maşini să fie realizată în multe cazuri în unităţi neatorizate de persoane neautorizate.

„Textul de lege permite decontarea directă în cazul avarierii vehiculelor, aspect pozitiv care vine indubitabil în sprijinul beneficiarului asigurării, asigurând posibilitatea persoanei de a repara repede şi la unitatea aleasă vehiculul. Totuşi, aspectul negativ al acestei prevederi constă în aceea că, în mod concret, reparaţia vehiculului avariat se realizează în foarte multe cazuri în unităţi neautorizate, de către persoane nespecializate şi în condiţii improprii”, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Parlamentarii care au depus proiectul la Senat mai argumentează că „beneficiarul despăgubirii directe, primeşte suma alocată de către societatea de asigurare şi, din acel moment, nu mai există un control asupra modului în care acesta utilizează în mod real suma primită. Or, pe de o parte, domeniul căruia poate să îi aparţină avaria poate fi foarte variat, iar pe de altă parte avariile apărute pot fi de natură să afecteze în mod grav siguranţa rutieră”, potrivit sursei citate.

Iniţiatorii mai spus că prin propunerea legislativă nu condiţionează „acordarea decontării directe şi astfel nu împietăm asupra dreptului beneficiarului asigurării de a opta pentru această despăgubire, de a opta pentru o anumită unitate care să efectueze reparaţiile sau de a efectua în timpul dorit reparaţie”.

De asemenea, ASF poate opta pentru prevederea unui anumit termen în care beneficiarul asigurării să facă reparaţia.

„Modificarea propusă prin prezenta iniţiativă are rolul de a proteja cetăţeanul în general, inclusiv pe beneficiarul asigurării, deoarece obligă la efectuarea reparaţiilor la o unitate autorizată, oferind, aşa cum afirmam şi mai sus, garanţii sub aspectul profesionalismului executării lucrărilor şi sub aspectul posibilităţii de angajare a răspunderii în cazul în care reparaţiile nu au fost realizate în mod corect”, conchide sursa menţionată.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Citit 9265 ori