„Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient. (...) Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct”, se arată în proiect.
Ministerul Educației precizează că propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice.
Potrivit proiectului, față de Statutul adoptat în 2016, se introduce un articol care dă elevilor dreptul de a primi informaţii cu privire la planificarea materiei pe parcursul întregului an școlar.
De asemenea, elevii vor avea dreptul de a oferi feedback, după parcurgerea primelor două sau trei intervale de cursuri din anul școlar, cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe anonime sau prin intermediul unor chestionare anonime securizate.