Miercuri, 19 Aprilie 2023 09:21

Proiect prin care operatorii economici nu mai au obligaţia să reînnoiaască anual acordul de funcţionare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatorul USR Claudiu Mureşan, senatorul PNL Mihail Veştea şi senatorul PSD Dănuţ Cristescu au depus un proiect la Senat care are scopul de a clarifica şi optimiza legislaţia actuală, în sensul simplificării şi eficientizării procedurilor administrative şi a celor de funcţionare a operatorilor economici, potrivit news.ro

Propunerea legislativă îşi propune să modifice cadrul legislativ în sensul ca acordul sau autorizaţia de funcţionare să fie emise fără termen de valabilitate, dacă în activitatea operatorului economic nu apar modificări care să afecteze acest acord sau autorizaţie nu au intervenit modificări legislative care să afecteze validitatea acordului sau a autorizaţiei şi documentele depuse la dosarul constituit în vederea eliberării acordului de funcţionare sunt valabile.

„În aceste condiţii, în baza propunerii legislative, operatorul economic nu va mai avea în sarcină obligaţia reînnoirii anuale a acordului sau a autorizaţiei de funcţionare. 

Totodată, funcţionarii publici cu atribuţii în emiterea autorizaţiilor sau acordurilor de funcţionare vor fi degrevaţi de operaţiuni repetitive în fiecare an, iar pe cale de consecinţă, propunerea legislativă va contribui la debirocratizarea sistemului din administraţia publică locală, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

Prin urmare, proiectul propune ca, în cazul apariţiei oricăror modificări în tipul de activitate desfăşurată pentru care a fost solicitat acordul de funcţionare sau în cazul expirării documentelor depuse la dosarul constituit în vederea eliberării acordului sau autorizaţiei de funcţionare, operatorul economic să aibă obligaţia de a obţine un nou acord de funcţionare, înainte cu 30 de zile caracteristice de la data începerii activităţii noi/modificate/expirării documentelor, în vederea desfăşurării activităţii.

Orice modificare a condiţiilor iniţiale cu privire la acordurile sau autorizaţiile de funcţionare, va fi notificată instituţiilor emitente, persoanele juridice având obligaţia să solicite reînnoirea acordurilor sau autorizaţiilor de funcţionare în cauză, mai indică sursa citată.

În cazul în care conţiile pentru care a fost solicitată autorizarea rămân nemodificate, operatorul economic nu trebuie să întreprindă nicio acţiune până la apariţia eventualelor modificări în legătură cu condiţiile iniţiale.

„Operatorul economic are obligaţia de a depune, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe propia răspundere, din care să rezult că în tipul de activitate desfăşurată de către acesta nu au intervenit modificări faţă de momentul solicitării acordului sau autorizaţiei de funcţionare şi că toate documentele de la dosarul de solicitare a avizului de funcţionare sunt valabile la momentul depunerii declaraţiei”, conform expunerii de motive a proiectului de lege.

În acest sens, este propusă completarea art. 6 din ordonanţa Guvernului 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin legea 650/2002, respectiv alin. (4) şi alin. (5).

Potrivit proiectului de lege, cele două alineate mai sus menţionate prevăd: „(4) Acordul de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, prin care sunt stabilite condiţiile de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, exclusiv unităţile de alimentaţie publică şi este emis de către primăria pe raza căreia operatorul economic urmează să îşi desfăşoare activitatea, pe o perioadă nedeterminată, atât timp cât condiţiile iniţiale prin care a fost solicitat acordul de funcţionare rămân nemodificate şi documentele care constituie dosarul de solicitare a acordului sau autorizaţiei de funcţionare sunt valabile. (5) Taxa de emitere sau reînnoire a acordului sau autorizaţiei de funcţionare este stabilită prin hotărârea Consiliului Local. De asemenea, la momentul depunerii declaraţiei, operatorul economic are obligaţia de a face dovada plăţii taxei pentru reînnoirea acordului sau autorizaţiei de funcţionare”.

Iniţiativa legislativă a fost depusă la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Citit 1671 ori