Miercuri, 12 Iulie 2023 01:49

RCA va deveni obligatorie pentru trotinetele electrice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asigurarea RCA pentru trotinete nu este încă obligatorie în România și, deși inițial reprezentanții Ministerului Finanțelor au infirmat pentru redacție avocatnet.ro existența unei astfel de inițiative, azi, după câteva zile de la discuția telefonică cu biroul de presă al instituției, acesta a revenit printr-o adresă scrisă, confirmând că există în lucru un proiect de lege care ar urma să instituie RCA pentru acest tip de vehicule. Obligația în sine este prevăzută într-o directivă UE și va trebui transpusă și în legislația noastră până la finalul acestui an, însă măsura nu a fost încă pusă în dezbatere publică.

Citit 1683 ori