Joi, 30 Iunie 2022 15:51

Se dau noi sume de bani de la Guvern

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a publicat pe pagina sa de internet Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol prin submăsura 9.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, pentru pregătirea proiectelor care vor fi depuse în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanțare din acest an.

Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol prin submăsura 9.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 a fost publicat pe pagina de internet Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pentru pregătirea proiectelor care vor fi depuse în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanțare din acest an. 

Sprijinul public nerambursabil acordat prin submăsura 9.1 este 100%, însă nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere respectivului grup. De asemenea, prin această linie de finanțare grupurile de producători pot primi finanțare de până la 100.000 euro/ an. Sprijinul este forfetar, degresiv[1] și plătit în tranșe anuale, fiind acordat în baza unui plan de afaceri necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

Dintre principalele modificări cuprinse în versiunea finală a Ghidului solicitantului, amintim: actualizarea punctajelor aferente criteriilor de selecție, eliminarea obligativității prezentării de către solicitant a certificatului de înregistrare (verificarea fiind făcută de AFIR în ONRC), posibilitatea ca termenul de plată pentru grupurile de producători recunoscute în anii 2021 și 2022 să depășească data de 31.12.2025[2], precum și alte clarificări. 

Sprijinul financiar acordat prin PNDR 2020 în cadrul submăsurii 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” susține înființarea și funcționarea administrativă a grupurilor de producători, astfel încât să se poată asigura valorificarea în comun a produselor agricole ale membrilor, dar și integrarea pe piaţă a producătorilor primari prin adaptarea producţiei acestora la cerințele pieţei şi comercializarea în comun a producţiei lor. De asemenea, fondurile care vor fi disponibile pentru fermieri prin această submăsură pot fi utilizate pentru a asigura îmbunătățirea performanțelor generale şi creşterea veniturilor generate de exploatațiile agricole și pentru crearea și promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 9.1 sunt Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform legislației naționale în vigoare (Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005, cu modificările şi completările ulterioare).

[1] Sprijinul este degresiv având în vedere că procentul din valoarea producției comercializate scade treptat, în fiecare an, începând cu 10% în primul an, continuând cu 8%, 6%, 5%, până la 4%, în ultimul an. 31 decembrie 2025 este termenul final de realizare a plăților către beneficiari în cadrul acestei programări financiare.

Ghidul solicitantului și anexele aferente pot fi consultate gratuit pe site-ul www.afir.info, la Investiții PNDR, în pagina dedicata submăsurii 9.1 (click pentru acces direct), conform unui comunicat de presă.

Citit 1489 ori