Miercuri, 16 Noiembrie 2022 05:01

Se iese la pensie mai devreme!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii care doresc să iasă la pensie mai devreme au această opțiuni, dacă respectă anumite condiții, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice. 

Care sunt acestea și ce documente sunt necesare? Cine poate primi pensie anticipată

Pensia anticipată se cuvine persoanelor care cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Pensia anticipată se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, se acordă de la data înregistrării cererii şi se plăteşte de la data încetării calităţii de asigurat.

De menționat că la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate de tipul armată, facultate, pensie de invaliditate.

Drepturile de pensie se plătesc lunar, în funcţie de opţiunea pensionarului, fie prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau într-un cont curent sau cont de card la una din băncile cu care CNPP a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

Documentele necesare pentru pensia anticipată

Persoanele care îndeplinesc condițiile și vor să obțină o pensie anticipată trebuie să intocmească un dosar cu mai multe acte. 

– cerere pentru înscrierea la pensie anticipată;

– carnetul de muncă (original şi copie);

– carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);

– carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);

– alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată;

– actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, original şi copie;

– livretul militar (original şi copie);

– diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;

– dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;

– adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original;

– adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale, în original;

– procura specială pentru mandatar, original şi copie;

– acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

– dovada încetării calităţii de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original), cu excepția celor care, potrivit legii, au dreptul să cumuleze veniturile aferente acestei categorii de pensii cu alte venituri;

– alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Trecerea la pensia pentru limită de vârstă

De menționat că, la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.

Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu, mai precizează CNPP.

Citit 1597 ori