Joi, 25 Iunie 2020 00:00

Se măresc alocațiile! Ludovic Orban a dat marea veste: Vom ajunge la sumele votate în Parlament

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vești excelente pentru elevi. Premierul Ludovic Orban se ține de cuvânt în ceea ce privește majorarea alocațiilor. Potrivit acestuia, se va face tot ce este posibil pentru ca alocațiile să ajungă ”la sumele votate în Parlament”.

Totodată, premierul susține că măsura dublării alocațiilor nu poate fi implementată și este nevoie de o analiză clară pentru a vedea ce cheltuieli va avea statul.

„Dublarea alocațiilor este foarte greu de susținut și anul acesta și anul viitor. Vom face un plan de creștere etapizată a alocațiilor astfel încât să ajungem la sumele votate în Parlament.

Decizia pe care am luat-o este să adoptăm la CCR pentru că este un proiect în care nu au fost precizate surse de finanțare”, a declarat Orban.

Premierul Orban se ține de cuvânt
Nu este prima oară când premierul Ludovic Orban promite o majorare a alocațiilor. Acesta a mai susținut în urmă cu câteva zile ca atât majorarea alocațiilor cât și a pensiilor va fi realizată însă ”în baza realității economice”.

”Noi vom asigura creșterea pensiilor, vom asigura creșterea alocațiilor. Nu putem fi iresponsabili să mărim pensiile și după să nu le putem plăti. Dacă aș face lucrul ăsta, înseamnă că nu aș avea ce să caut în poziția de premier.

Vom crește pensiile, dar în mod evident în baza realității economice, ținând cont de evoluția bugetară, economică și mai ales de perspectivele de evoluție ale economiei românești”, a spus Ludovic Orban la România TV.

Citit 6938 ori