Potrivit unui comunicat postat pe pagina de internet a instituţiei, persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituţiei Prefectului şi cu sprijinul mass-media centrale şi locale.
De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerării la ghişee şi dezinfectarea zonelor/ spaţiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la ora 19,00, precizează sursa citată.
În contextul situaţiei create de noul coronavirus, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor mai informează că, până pe data de 31 martie, activităţile specifice de înmatriculare şi preschimbare a permiselor de conducere se soluţionează exclusiv în baza unei programări online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituţiei - www.drpciv.ro, secţiunea Programări online.