Senatul României a adoptat, marți seară, un proiect de lege prin care vor putea fi organizate cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română pentru elevii care revin din Diaspora, în paralel cu orele de curs obligatorii. În curând, legea respectivă va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Iniţiativa legislativă aparţine deputatului USR Oana Ţoiu şi prevede sprijin pentru elevii întorşi din țări străine pentru a se integra în sistemul de educaţie din România. Iniţiativa ei a fost adoptată în unanimitate, cu 105 voturi pentru.
Iniţiativa respectivă prevede pregătirea profesorilor şi a psihopedagogilor pentru a răspunde nevoilor specifice elevilor întorși din Diaspora şi obligativitatea unităţilor de învăţământ (care au peste cinci elevi anterior şcolarizaţi în țări străine) de a elabora un plan pentru sprijinirea integrării elevilor întorși în România, prin crearea unui pachet de acţiuni de asistenţă, consiliere psihopedagogică, ateliere, tabere şi alte activităţi extracurriculare.
Anual, circa 11.000 de elevi români se reîntorc din Diaspora
„România are nevoie de mintea, de energia, de spiritul antreprenorial al românilor care sunt acum răspândiţi prin toate colţurile lumii. Să le cerem să se întoarcă este în zadar până nu folosim mai cu rost banul public şi nu creştem pentru toţi românii standardele educaţionale. Ştim că familia rămâne pe primul loc în decizii, peste 70% din banii trimişi acasă fiind destinaţi sprijinului pentru aceasta.
Pentru copiii familiilor care aleg să se întoarcă, de acum, şcolile vor organiza grupe de acomodare pe tot parcursul anului, în paralel cu cursurile tipice, şi sperăm că o integrare mai bună a copiilor va stabiliza şi o reinserţie de succes a părinţilor pe piaţa forţei de muncă unde avem un deficit de resurse umane calificate”, a explicat deputatul USR Oana Ţoiu, potrivit unui comunicat de presă.
Menționăm faptul că sisteme de integrare a elevilor reveniți din țări străine există în Franţa, Luxemburg, Canada. În Quebec, de exemplu, primele clase de acomodare au fost înfiinţate încă din anul 1969.
Se știe faptul că majoritatea elevilor întorși din Diaspora, chiar şi cei care au mai fost şcolarizaţi în România, se confruntă cu dificultăţi de exprimare şi scriere după o perioadă petrecută în alt stat, iar metoda cea mai eficientă pentru integrarea lor rapidă este organizarea de cursuri intensive de limba română, în paralel cu celelalte cursuri.
Din datele inspectoratelor şcolare, circa 11.000 de copii români, care au început educaţia în altă ţară, se integrează, anual, în sistemul de educație din România.