Fost ministru al Justiției, senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul proiectului legislativ, a spus că datele furnizate de Poliţia Română şi de Ministerul Justiţiei arată că sunt 20.000 de persoane trimise în faţa instanţelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influenţa drogurilor sau băuturilor alcoolice.
„O parte semnificativă a accidentelor grave de circulaţie soldate cu victime decedate o reprezintă cazurile de ucidere din culpă în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului. Practica instanţelor de judecată de a soluţiona astfel de cazuri prin hotărâri definitive şi irevocabile de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere a intrat în atenţia opiniei publice, atitudinea generală fiind că sancţiunea aplicată este considerată prea blândă în raport cu (...) relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă", se mai arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Cazanciuc a anunţat că intenţionează să propună şi modificarea Codului rutier, astfel încât cei care au produs un accident soldat cu decese să nu mai poată conduce vreodată.
"Să fim foarte bine înţeleşi. Nu vreau să ajungă nimeni la închisoare. Dacă cineva e la închisoare, înseamnă că altcineva a murit. Este un semnal de alarmă pentru noi toţi. Când vedem pe cineva despre care ştim, la o petrecere, că a consumat substanţe interzise să-l tragem de mânecă să nu urce la volan. Nu e suficientă această lege. Va trebui să modificăm şi Codul rutier, astfel încât cei care produc aceste accidente să nu mai poată urca niciodată la volan", a mai spus senatorul PSD.
El a precizat că dedică această iniţiativă legislativă memoriei Anastasiei, fetiţa care în 2022, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis, într-o goană nebună prin localitate.