Vineri, 04 Ianuarie 2019 17:22

ŞEZĂTOARE LA PALAT

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ultimele două ediţii ale proiectului ŞEZĂTOARE LA PALAT proiect în parteneriat DUNARIS şi Palatul culturii “Teodor Costescu” – a presupus, în 13 decembrie, o expoziţie de foto-colaje umoristice şi pamfletare, autor Marian Răţulescu, scriitor şi umorist din Craiova, dublată de o triplă lansare de carte – două volume semnate de Marian Marini, Craiova, cărţi de umor şi pamflet, şi un volum de poezie dedicată Centenarului României, proiect internaţional coordonat de Dan Şalapa.

Cealaltă ediţie, de miercuri, 19 decembrie a însemnat un concert de colinde româneşti şi străine, armonizat cu un recital de poezie şi cântece patriotice dedicat atât Centenarului cât şi tradiţiilor româneşti. Recitalul a fost susţinut de elevi ai Colegiului Naţional “Gheorghe Ţiţeica”, coordonaţi de preot prof. Leontin Stăiculescu şi de prof. Luminiţa Vidan, după care a urmat un recital de colinde adus de copiii din Asociaţia cultural-sportivă „Ghiciulescu” din Hinova.

Manifestarea a mai presupus recitaluri de muzică populară – doine, sârbe, hore – ale unor solişti şi soliste, copii sau adulţi, de asemenea, colinde şi micro-recitaluri instrumentale: Ana-Maria Perianu, Nicoleta Iancu, Andreea Teleguţă, Dan Deşliu, Claudia Catană, Ionuţ Iovănel cu fiul său, promiţător violonist s.a.

Coordonatori – Dan Şalapa şi Mihai Munteanu. D. Severineanu

Citit 4925 ori Ultima modificare Vineri, 04 Ianuarie 2019 17:24